Renumit medic pediatru, anunț categoric despre vaccinarea anti-Covid-19 la copii. Ce forme grave ale bolii pot dezvolta
Profesorul univ. dr. Ioan Gherghina, supranumit și „Îngerul copiilor” a vorbit despre necesitatea imunizării copiilor împotriva Covid-19. Acesta susține că eradicarea unei pandemii de asemenea dimensiune precum cea în care ne aflăm se poate face doar cu ajutorul vaccinării. Renumitul medic susține că imunizarea adulților va fi ineficientă, dacă părinții nu vor fi de acord și cu vaccinarea copiilor.
Ce se întâmplă cu vaccinul pentru copii promis de Pfizer
În urmp cu o zi, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a anunțat că vaccinul produs de Pfizer așteaptă autorizația de folosire din partea Agenţiei Medicamentului din SUA, urmând ca peste o lună, Agenţia Europeană a Medicamentului să elibereze și ea această autorizare, moment în care copiii cu vârste cuprinse între 12-15 ani din Europa vor putea fi imunizați.
„Ne așteptăm ca în următoarele zile, după ce FDA (Agenţia Medicamentului din SUA, n.red.) să acorde această autorizare şi foarte probabil că, în perioada lunii următoare, şi Agenţia Europeană a Medicamentului va elibera această autorizare, aşa încât avem o perspectivă cât se poate de clară ca din această vară să putem vaccina şi persoanele din grupa de vârstă 12 – 15 ani, care, evident, îşi doresc să se vaccineze prin acordul părinţilor”, a transmis Valeriu Gheorghiță.
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, a vorbit și el despre această situație, oferind un termen de 2-3 luni, până când vaccinul ar putea ajunge și în România.
„Este posibil să înceapă (imunizarea copiilor – n.r.) în momentul în care vom avea o rezoluție, o aprobare din partea EMA pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani. Eu cred că cel mai devreme ar putea începe în iulie-august.
Singură problema e aceea că elevii vor fi în vacanță și o să depindă practic vaccinarea lor de ceea ce consideră părinții pentru că vorbim de decizia lor, va fi a părintelui nu a copilului”, a explicat Rafila, la Realitatea PLUS.
Care sunt cele trei motive principale pentru care se recomandă vaccinarea în rândul copiilor
Medicul Ioan Gherghina susține fără nicio ezitare vaccinarea anti-Covid-19 a copiilor, considerând că acest lucru va duce la dispariția pandemiei. Chiar dacă mulți părinți refuză să accepte vaccinarea copiilor, profesorul consideră că aceștia reprezintă „izvor de infecție” pentru categoriile vulnerabile, inclusiv pentru bunicii și persoanele cu care intră în contact.
Acesta a mai dat de exemplu eliminarea unor epidemii precum rujeola, variola și poliomielita, care a fost posibilă doar prin vaccinare.
„În primul rând, copiii pot fi izvor de infecție, și mai ales contagiunea intrafamiliară: copii-părinți, copii-bunici, mai ales bunicii. În al doilea rând, este vorba de infecția naturală, motiv pentru care trebuie să vaccinăm și copiii.
Cum putem stăpâni epidemia, când 3 milioane de elevi trebuie vaccinați? Lichidarea unei epidemii ca rujeola, poliomielita, variola se rezolvă doar prin vaccinare.
Am vaccina 70% din adulți, dar rămânea o masă mare de copii și adolescenți care pot fi un izvor de infecție în continuare”, a explicat medicul.
Un al treilea motiv pentru vaccinarea copiilor îl constituie formele grave ale bolii pe care mulți copii ajung să le dezvolte.
“Într-adevăr, copiii nu se îmbolnăvesc mai grav, dar se îmbolnăvesc. Odată purtători, îi îmbolnăvesc și pe cei din jur. Sunt și forme foarte grave: sindromul inflamator sever multisistemic, care îmbracă multe forme, de boala Kawasaki, șocul toxic, care afectează mai ales inima”, a declarat medicul, potrivit sursei citate.