Relația neștiută dintre Lavinia Pârva și Andreea Mantea. Este vorba de foarte mulți bani la mijloc

Andreea Mantea și Lavinia Pârva

Amândouă mămici, amândouă celebre, iubesc produsele de îngrijire, dar și hainele frumoase. Lavinia Pârva și Andreea Mantea și-au unit forțele pentru un proiect care le va surâde fanilor. Divele vând haine pe Internet și fac reclamă împreună noilor obiecte vestimentare pe care le propun publicului.

Lavinia Pârva și Andreea Mantea, unite de pasiunea pentru haine. Vedetele fac bani împreună

Lavinia Pârva (35 de ani) și Andreea Mantea (34 de ani) au început o relație de prietenie prin prisma unui proiect conceput de partenera lui Ștefan Bănică Jr. Cu multe lucruri în comun, fiind de aceeași vârstă, având copii și iubind cosmeticele și hainele frumoase, colaborarea nu avea cum să nu fie una reușită. Cele două au realizat prima ședință foto împreună pentru promovarea hainelor, eveniment cu ocazia căruia s-au îmbrăcat cam la fel.

„Cât de frumoase suntem în aceste ținute de la laviniashop.ro! Mie îmi plac la nebunie. Ești foarte tare”, a scris Mantea pe Instagram.

„Eu, în sarcină, am fost un fel de ursuleț și nici nu mi-am mai luat haine atunci, nu mai avea rost. A trecut, a venit Alexandru, am început să slăbesc, apoi a venit pandemia și am stat în casă. Nu am mai avut nevoie să fac cumpărături. Când am ieșit, nu mai găseam ce-mi place, nu mă mai mulțumea nimic și am zis că vreau să fac câteva haine pentru mine, că așa a început. De fapt, toate hainele sunt făcute după bunul meu plac.

Am căutat o fabrică, le-am spus ce vreau și cum vreau. Dar lucrurile merg. Se pare că multe femei au aceleași gusturi ca și mine. Plus că sunt lucruri practice și de calitate totodată, spun eu. Mie, în general, îmi place să mă îmbrac sport și comod”, a declarat cântăreața într-un interviu pentru ”Teo Show”, emisiune de la Kanal D.

Fanii adoră noul proiect

„Pai cam cele mai frumoase din România ..părerea mea sinceră ! 👏/ Foarte frumoase! Eu ador culoarea alb așa că aleg andrea❤️/ Îmi place la nebunie stilul acesta de trening/ Foarte frumoase👍❤️/ Giugiuc/ Wowww….sunt minunate tinutele voastre 😍,de voi ce sa mai zic….superbe 😍😍😍/ ❤️❤️❤️suberbbb…adorrr/ Mamăăăă, ce marfă/ Printesele ❤️❤️❤️❤️😍/ Semanati foarte mult parca sunteti surori❤️❤️❤️sunteti foarte frumoase amundoua💐!!!/ Niste brunete superbe!!😍🤗😘/ Frumusete de femeie💜/ Super frumos 😍😍😍😍😍”, sunt doar câteva dintre comentariile fanilor notate în josul imaginilor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI