Reguli noi pentru Lidl, Kaufland și multe magazine din România. Greșeala care le aduce amenzi colosale

Reguli noi pentru Lidl, Kaufland și multe magazine din România. Greșeala care le aduce amenzi colosale
Regulile sunt clare

Se anunță reguli noi pentru comerciați, începând cu anul viitor. O practică ce se făcea până acum aduce de la sine amenzi mult mai mari.

Reguli noi pentru mai multe magazine din România

Pentru alinierea la normele și regulile europene, începând cu 2022, comercializanții de produse vor fi obligați să afișeze la raft, pe lângă reducere, cel mai mic preț pentru produsul redus în ultimele 30 de zile.

Proiectul de Hotărâre de Guvern este în dezbatere la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT, după ce a fost propus în luna martie a acestui an de către ANPC.

Cei care nu respectă regulile, vor fi amendați cu până la 35.000 de lei.

Proiectul urmează să transpună în legislația noastră prevederile Directivei UE, a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019.

Noile reguli spun că dacă proiectul de HG va fi oficializat, regulile intră în vigoare abia în 28 mai 2022.

Cei care vând produse vor fi obligați să afișeze în anunțul de reducere care a fost prețul anterior aplicat produsului din ultimele 30 de zile înainte de reducere.

„Prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de vânzător în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț”, prevede, mai exact, proiectul de HG.

Adio reduceri false!

Dacă la un produs se face reducere de 20%, comerciantul trebuie să arate care a fost cel mai mic preț din ultimele 30 de zile.

Adesea, consumatorul este indus în eroare de către reducerile mari, dar produsul a costat și mai puțin decât prețul lui redus, în ultimele 30 de zile.

Aceasta este o practică des întâlnită, mai ales în perioada reducerilor, zile precum Black Friday sau alte perioade.

„Dacă reducerea de preț este majorată treptat, fără ȋntrerupere, pe perioada aceleiași campanii de reducere prețul anterior (…) este considerat prețul fără reducere înainte de prima aplicare a reducerii de preț.”

Dacă nu se conformează, comercianții pot plăti amenzi de la 7.000 de lei la 35.000 de lei.

Dacă vor fi plătite în termen de 15 zile, amenzile pot scădea la jumătate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI