Regula regală pe care Archie e obligat să o respecte, pe viață. Meghan și Harry nu l-au putut scăpa de ea
Chiar dacă Prințul Harry și Meghan Markle s-au retras din viața regală, fiul lor, Archie va fi obligat să respecte o regulă regală.
Ce regulă trebuie să respecte micuțul Archie
Pentru ca fiul lor, Archie, să poate avea o viață normală, Meghan Markle și Prințul Harry au renunțat la rolurile oficiale în familia regală britanică, dar se pare că micuțul va fi obligat să se supună unei reguli regale atunci când va crește. Cel putin așa susține un expert în Casa Regală.
Conform acestui expert, există un decret care spune că toți membrii familiei regale din linia pentru succesiunea la tron trebuie să ceară monarhului acordul pentru a se putea căsători. Așadar, micul Archie, care este al șaptelea în ordine, ar putea să nu scape de regula aceasta.
Archie va deveni prinț
Potrivit miror.co.uk, Iain Macmarthanne a explicat, că atunci când Prințul Charles va urca pe tron, Archie va deveni prinț automat. Acesta va putea renunța sau păstra titlul la vârsta de 18 ani. Chiar dacă acesta va decide să renunțe la titlul regal, există totuși șansa ca el să fie obligat să respecte regula impusă de Actul de succesiune la Coroană.
În 2013, actul a fost modificat pentru a îndepărta regula conform căreia doar urmașii de sex masculin pot urca pe tron. Acesta îi obligă pe cei trei copii ai ducilor de Cambridge să ceară acordul monarhului pentru a se căsători. Când cei mici vor ajunge la vârsta măritișului, Charles sau William vor fi probabil pe tron.
Micuțul poate evita să ceară permisiunea
Un nou act spune că membrii familiei care sunt în a șaptea sau mai jos în linia de succesiune la tron nu trebuie să ceară voie pentru a se căsători. Iar dacă, până când Archie va face pasul cel mare, George, Charlotte sau Louis au copii la rândul lor, fiul lui Harry va fi împins în jos pe linie.
Meghan și Prințul Harry s-au retras din viața publică și din familia regală de la 1 aprilie și s-au stabilit în SUA. Aceștia au păstrat însă Conacul Frogmore, unde au locuit, dar nu se știe când vor reveni acolo sau dacă vor mai locui vreodată în Marea Britanie. Cei doi au promis că va plăti integral cele 2,4 milioane de lire care au fost folosite din bani publici pentru renovarea casei din Windsor.