Regina Elisabeta, primul eveniment după moartea Prințului Philip. Unde a mers suverana
După moartea Prințului Philip, Regina Angliei a avut o perioadă de doliu. În tot acest timp Regina Elisabeta nu a participat la niciun eveniment public. Dar lucrurile s-au schimbat. Regina a avut prima apariție publică de la funerariile celui care i-a fost partener de viață.
Regina Elisabeta revine la sarcinile publice după înmormântarea prințului Philip
După funerariile Prințului Philip, Regina Elisabeta a II-a a organizat primele sale întâlniri video. Astfel și-a reluat îndatoririle regale, acceptând formal acreditările noilor ambasadori din Coasta de Fildeș și Letonia.
Monarhul, în vârstă de 95 de ani, a avut câteva audiențe virtuale de la Castelul Windsor. Aici a locuit în timpul pandemiei COVID-19. Evenimentul a avut loc prin video conferință, în timp ce ambasadorii se aflau la Palatul Buckingham din centrul Londrei. Regina, care a încheiat recent perioada de doliu regal, a purtat o rochie florală și perle pentru această ocazie.
Cu o săptămână înainte de înmormântare, Regina Elisabeta a participat la pensionarea lordului său Chamberlain. Lordul Chamberlain este cel care organizează toate evenimentele ceremoniale pentru palat. Regina Elisabeta și-a sărbătorit ziua de naștere săptămâna trecută, folosindu-se de ocazie pentru a-și exprima recunoștința pentru toți cei care i-au adus omagii Prințului Philip.
Regina a deschis ședințele Parlamentului printr-un ritual discret
Ritualurile statului britanic continuă și nimeni nu știe asta mai bine decât proaspăta văduvă Regina Elisabeta a II-a acest lucru. În afară de numirea ambasadorilor, acesta a fost primul eveniment public la care regina părticipă după moartea Prințului Philip.
Regina, în vârstă de 95 de ani, și-a îndeplinit unul dintre cele mai importante roluri de șef de stat. Regina Elisabeta a prezidat deschiderea de stat a Parlamentului și a citit Discursul Reginei de pe Tronul Suveranului. Evenimentul s-a ținut cu mai puțin fast decât de obicei.
Stătea singură pe tron, lângă ea o măsuță acoperită cu catifea brodată roșie. Nu purta nici o coroană, nici haine de stat formale, nici bijuterii. Regina Elisabeta era îmbrăcată doar în haine obișnuite, dar elegente, și cu o pălărie asortată în albastru pal și mătase albă cu modele, spune USAToday.
Aceasta a fost prima apariție personală majoră a reginei de când soțul ei, ducele de Edinburgh, a murit pe 9 aprilie. Ducele, în toți aceștia ani, a însoțit-o pe regină la deschiderea Parlamentlui, dar după pensionarea sa în 2017, fiul și moștenitorul ei, prințul Charles, și-a escortat mama.
Prințul de Țara Galilor și soția sa, ducesa Camilla de Cornwall, erau prezenți în camera Lorzilor. Dar acesta nu a stat lângă ea, așa cum a făcut-o în trecut soțul reginei. Tronul pe care a stat Prințul Philip a fost înlăturat pentru prima dată în 120 de ani, potrivit rapoartelor media britanice. În toți anii domniei sale, regina a ratat participarea la ceremonie doar de două ori, ambele în timp ce era însărcinată cu cei doi copii ai ei în anii 1960.