Regele Charles plănuiește să revină în România. Când se va întâmpla și în ce condiții
Sâmbătă, 6 mai, Regele Charles al III-lea a fost încoronat suveranul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în cadrul unei ceremonii fastuoase la Westminster Abbey din Londra. Potrivit informațiilor apărute recent în presă, monarhul englez plănuiește să viziteze România, în curând.
Când ar putea reveni Regele Charles în România
Sâmbătă, 6 mai, în timpul ceremoniei de încoronare al Regelui Charles al III-lea, fostul principe Nicolae al României a declarat în direct, la Euronews, că actualul monarh al Marii Britanii intenționează să reviziteze plaiurile românești, în luna iunie 2023.
Nu este o surpriză faptul că actualul suveran britanic dorește să revină pe meleagurile românești, având în vedere faptul că, de-a lungul anilor, fostul Prinț de Wales și-a exprimat admirația și simpatia față de locuitorii și peisajele României, cumpărându-și și o locuință de vacanță în mediul rural autohton.
„Atunci a intrat în rolul de a fi rege. A fost o confirmare și a fost acceptat prin Dumnezeu să fie Regele Marii Britanii. Cu siguranță că viața lui s-a schimbat foarte mult. Am înțeles că va veni în iunie în România, dar nu va fi în aceleași condiții cum a fost înainte.
Citește și Previziune sumbră pentru Regele Charles. Nu va sta prea mult pe tron. Ar putea abdica în curând
„Suntem foarte norocoși să avem acest prieten.”
Nepotul Principesei Margareta a României a menționat rolul important pe care Regele Charles al III-lea îl are asupra dezvoltării și promovării țării noastre pe plan internațional.
Am înțeles că și acasă el bea țuică din Transilvania și are un vin preferat din Transilvania pe care-l bea acasă. Nu este doar cu vorba un prieten, al nostru al Transilvaniei, dar cu adevărat al Transilvaniei.
Suntem foarte norocoși să avem acest prieten. E foarte important și va fi din ce în ce mai important cu dezvoltarea României în viitor.
Avem un ambasador la cel mai înalt nivel și faptul că are relații foarte bune cu mătușa-mea, Principesa Margareta, este foarte important.
Avem relații de diplomație și cu siguranță el va fi o voce pentru noi, nu doar în Anglia, dar și cred în Europa. Avem nevoie de toți prieteni care pot să vorbească pozitiv despre România.
Putem să ne mândrim că îl avem și pe Regele Charles.”, a declarat fostul principe Nicolae al României la Euronews.
Citește și Ce nume are, de fapt, Regele Charles. Puţini ştiu cum a fost botezat monarhul