Referendumul pentru familia tradițională a trecut de Curtea Constituțională

de: Puiu Alexandru
18 09. 2018

Dacă mai era vreo șansă ca referendumul pentru familia tradițională să nu aibă loc, aceea a fost spulberată pe parcursul zilei de ieri de către Curtea Constituțională.

Orice modificare a Constituției trebuie să treacă printr-un proces elaborat de aprobare. Cei mai mulți dintre noi asociază ideea modificării unui articol din legea fundamentală cu un referendum național. Situația este însă un pic mai complicată decât atât. Proiectul de modificare trebuie aprobat de Senat, de camera deputaților și de Curtea Constituțională, înaintea prezenței la vot. La această oră, subiectul referendumului de pe 7 octombrie a trecut cu brio prin toate etapele.

Ultima aprobare trebuia să vină din partea Curții Constituționale a României. Una dintre cele mai înalte instanțe din stat trebuia să formuleze un document prin care să afirme dacă se justifică sau nu o asemenea modificare. Dacă subiectul îți este strâin, efortul autorităților de la București gravitează în jurul unei formulări referitoare la căsătorie și, implicit, la noțiunea de familie tradițională.

În trecut, căsătoria era ”liber consimțită între soți”. Dacă referendumul va trece de votul populației, se va adopta formularea: ,,Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

”În urma deliberărilor(…), cu majoritate de voturi, a constatat că Legea de revizuire a Constituţiei României respectă dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire” Conform CCR, modificarea cu pricina respectă dispozițiile Legii fundamentale privitoare la revizuire.

În urmă cu aproximativ o săptămână, iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori „pentru” şi 13 „contra” (USR). Şapte senatori s-au abţinut (de la PNL şi UDMR).

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie, „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Liviu Dragnea a anunțat că referendumul pentru familia tradițională va fi organizat pe data de 7 octombrie.