Amenințările Rusiei după expulzarea a 12 diplomaţi ruşi de către SUA: „Este un demers ostil împotriva ţării noastre”

Amenințările Rusiei după expulzarea a 12 diplomaţi ruşi de către SUA:
Vasily Nebenzya,reprezentant permanent al Rusiei la ONU

Administraţia lui Vladimir Putin a venit cu o reacție agresivă în cursul nopţii de luni spre marți, după ce SUA a decis expulzarea a 12 diplomați, pe care i-a acuzat de spionaj. Mai mult, ambasadorul Rusiei în Statele Unite a subliniat că, atât Rusia, cât și SUA trebuia să acționeze în vederea obținerii păcii internaționale, însă decizia Washingtonului lasă de dorit.

Reacția SUA cu privire la acțiunile de sponaj ilegale exercitate de 12 diplomați ruși

O purtătoare de cuvânt a misiunii americane la ONU a declarat că diplomații ruși cărora li s-a ordonat să plece au „abuzat de privilegiile lor de rezidență în Statele Unite, angajându-se în activități de spionaj care au impact negativ pentru securitatea noastră națională”, a dezvăluit Olivia Dalton.

Același lucru a fost confirmat și de ambasadorul adjunct al Statelor Unite în cadrul Națiunile Unite, Richard Mills.

„Acei diplomați cărora li s-a cerut să părăsească Statele Unite au fost angajați în activități care nu erau în conformitate cu responsabilitățile și obligațiile lor în calitate de diplomați”, a spus el, fără a detalia mai multe informații.

Reacția Rusiei în urma anunțului făcut de SUA

Administrația lui Vladimir Putin a reacționat imediat după anunțul făcut de administrația lui Joe Biden, exprimându-și dezamăgirea față de ostilitatea pe care SUA a îndreptat-o către Rusia. Mai mult, ambasadorul rus în Statele Unite a dezvăluit că prin aceste măsuri nederepte luate împotriva Rusiei, lucrurile nu se vor ameliora și nici pacea dintre cele două mari puteri nu va fi restabilită.

„Este un demers ostil împotriva ţării noastre. Această acţiune a Washingtonului generează dezamăgire profundă şi o respingere absolută la Moscova.

Administraţia SUA şi-a încălcat din nou obligaţiile privind asigurarea condiţiilor normale de funcţionare a misiunilor străine active la sediul Naţiunilor Unite. Diplomaţii ruşi au fost vizaţi de o nouă lovitură.

Acţiunile Washingtonului nu vizează nici ameliorarea situaţiei pe scena internaţională, nici menţinerea nivelului necesar al relaţiilor bilaterale între două mari puteri care au o responsabilitate mare pentru pacea şi pentru securitatea la nivel international.”, a transmis Anatoli Antonov, potrivit Le Figaro,