Reacția unor americani când au văzut cum conduc șoferii din România: ”Mai nebuni decât albanezii”

de: Filon Stan
23 11. 2024

O familie de americani s-a aventurat în România. Au vrut să vadă cum este țara noastră, așa că au închiriat o mașină și au plecat prin țară. Rezultatul a fost unul spectaculos, deoarece americanii s-au îndrăgostit iremediabil de țara noastră, deși au și câteva semnale de alarmă pe care le trag celor care vor să viziteze meleagurile noastre.

Familie de americani, șocată de șoferii din România

O familie cu copii din Statele Unite ale Americii s-a aventurat în România. Le place să cunoască locuri noi și nu s-au lăsat descumpăniți de ceea ce au auzit prin țara lor despre români și România. Au vrut să vadă cu proprii lor ochi, așa că au organizat o excursie pe meleagurile mioritice.

Și nu le pare rău deloc. Au găsit aici priveliști de poveste și oameni foarte primitori. Au rămas total impresionați de frumusețile naturii, dar și de trăsăturile sufletești ale românilor.

Mâncarea este un alt capitol care i-a cucerit pe americani, însă au, totuși, ceva de reproșat. Șoferii români i-au cam speriat.

Citește și Ce au pățit doi turiști americani după ce au închiriat o mașină în România. Momentul le-a lăsat un gust amar: „Am luat o țeapă de 3.500 de dolari”

”Nici măcar nu l-au claxonat”

”Am zis, ok. În oraș se circulă mai dificil, sunt cozi, iar oamenii își pierd răbdarea, dar nu ne așteptam să vedem același tip de șofat foarte agresiv și prin țară. Șoferii sunt pur și simplu nebuni.

Conduc cu viteză și fac depășiri foarte periculoase. Credeam că albanezii sunt cei mai nebuni șoferi, dar se pare că românii îi depășesc”, spun americanii, în timp ce filmează în direct un șofer care a depășit un autocar la limită.

”Credeam că se vor izbi. Cei din sens invers nici măcar nu l-au claxonat, probabil este a 10-a oară când se întâmplă asta, așa că sunt obișnuiți”, au mai glumit americanii.

Exceptând problema șoferilor din România, americanii le recomandă tuturor conaționalilor să vină în România, deoarece nici nu știu ce pierd. Peisajele sunt de poveste, iar oamenii sunt de treabă.

Citește și Ce au mâncat doi turiști americani veniți în România. Preparatele care i-au fascinat: ‘10 din 10’

”Traseul auto prin Defileul Bicazului și cazarea într-o casă tradițională românească lângă Lacul Bicaz ne-a făcut să ne simțim mici și recunoscători în fața frumuseților naturii de excepție. Căldura localnicilor și simplitatea vieții la fermă ne-au atins inimile în moduri la care nu ne așteptam. Dacă sunteți în căutarea unei experiențe care să fie mai mult decât locuri, această călătorie este una pe care o veți simți profund”, spun americanii care au rămas cu adevărat impresionați de frumusețea României, dar și de ospitalitatea românilor.