Reacția uimitoare a lui Florin Salam după ce nu a fost în stare să cânte la o nuntă: „Așa sunt eu când mă trezesc. Sunt peste toți”
Florin Salam nu trece printr-o perioadă deloc bună. După ce a ajuns, în urmă cu câteva săptămâni, să dea declarații în fața oamenilor legii într-un dosar cu acuzații grave, acum el este implicat într-un nou scandal. În mediul online circulă mai multe înregistrări video în care apare într-o ipostază stânjenitoare. Cum se apără după ce nu a fost în stare să cânte la o nuntă.
Prima reacție a lui Florin Salam, după ce nu a putut să cânte la o nuntă
Florin Salam nu mai are nevoie de vreo prezentare, fiind unul dintre mai mari și iubiți cântăreți de manele de la noi din țară. Din acest motiv, programul său de evenimente este extrem de încărcat, foarte mulți dorindu-și să îl aibă ca invitat la petrecere.
„Regele manelelor”, așa cum se autointitulează, a fost chemat recent la o nuntă la Craiova, acolo unde ar fi trebuit să îi distreze pe oltenii adunați la petrecerea cu fast. Așteptările nuntașilor au fost mari, dar pe atât de dezamăgiți au fost atunci când au văzut că, pur și simplu, artistul nu era în stare să cânte.
„Stai de 3 ore și nu cânți nimic?!”
Florin Salam nu trece printr-o perioadă deloc bună. Zilele acestea, pe rețelele sociale circulă mai multe înregistrări video ce îl arată într-o ipostază stânjenitoare. Manelistul nu este în stare să își susțină recitalul, având vizibile probleme cu vocea.
Cu ochelarii de soare pe față, transpirat și vizibil obosit, Florin Salam a încercat să cânte, dar vocea nu l-a lăsat deloc. După câteva încercări eșuate de a cânta, nașul se apropie de el, îl ia de mână și îi reproșează că nu a cântat nimic în trei ore. Bărbatul i-ar fi sugerat chiar să se ducă să se odihnească și să revină când este într-o stare mai bună.
„Du-te înăuntru acolo până îți revii și după aia cânți. Pai ce facem aici, stai de 3 ore și nu cânți nimic?!”, a spus nașul revoltat.
Prima reacție a manelistului
Dacă pe filmări se poate vedea cum cântărețul nu pare să aibă vreo reacție la cele întâmplate, în mediul online Florin Salam a reacționat imediat.
„Pentru toți cei care mă iubesc și pentru cei care mă invidiază. Să cânți zi de zi, de dimineața până seara, nu este ușor”, a comentat artistul în dreptul imaginilor cu el.
„Cam așa se aude Florin Salam când abia se trezește… În fine, puteți să vorbiți cât vreți și cum vreți. Tot nr. 1 sunt peste toți. Și pentru voi, care v-am distrat și încântat atâta timp. Când nu mai puteți de invidie, așa sunt eu când mă trezesc”, a fost mesajul lui Florin Salam, publicat în dreptul unui videoclip cu el, de pe contul personal de TikTok.