Reacția Ucrainei după ce un blogger militar rus a fost ucis într-un bar din Sankt Petersburg. Ce se va întâmpla în Rusia acum

de: Rosu Ioana
03 04. 2023

Moartea recentă a unui blogger militar rus a încins spiritele atât în Rusia, cât și în Ucraina, astfel că părerile referitoare la acest eveniment nu au întârziat să apară. Consilierul lui Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a transmis un mesaj menit să sublinieze ticăloșenia Rusiei, care afectează proprii cetățuei. Cum a survenit moartea lui Vladlen Tatarski, de fapt?

Deflagrație puternică în Sankt Petersburg

În cursul serii de duminică, cunoscutul blogger militar rus, Vladlen Tatarski, și-a pierdut viața în timp ce se afla într-un bar, în timpul unei explozii survenite la fața locului. Evenimentul a fost confirmat și de Ministerul de Interne al Rusiei, în timp ce consilierul lui Volodimir Zelenski a criticat în termeni duri evenimentul.

În timpul exploziei din Street Bar Cafe, cel puțin 16 persoane au fost rănite, potrivit informațiilor oferite de poliție. În urma videoclipurilor postate pe rețelele sociale, se poate observa momentul exploziei, dar și oameni răniți ieșind pe străzi. Deși nu se știe cu exactitate cine ar putea fi de vină pentru producerea deflagrației, experții au susținut că ar fi fost nevoie de 200 de grame de TNT pentru o explozie de o asemenea amploare.

Bloggerul militar, pe numele real Maxim Fomin, a fost un susținător vocal al războiului din Ucraina, el transmițând cu entuziasm știri din prima linie, imediat după izbucnire. Acesta și-a câștigat și mai mult popularitatea după postarea unui videoclip filmat din interiorul Kremlinului în cadrul căruia susținea mișcările criminale ale președintelui rus.

„Îi vom învinge pe toți, îi vom ucide pe toți, îi vom jefui pe toți după cum este necesar. Așa cum ne place”, transmitea bloggerul militar la începutul războiului.

Pe cine viza bomba

Potrivit unor surse din cadrul Ministerulor de Interne, se pare că bomba ar fi fost ascunsă într-o statuie oferită cadou bloggerului militar, potrivit agenției de presă RIA.

De asemenea, un site din Sankt Petersburg ar fi publicat știri, potrivit cărora, deflagrația ar avut loc într-o cafenea care a aparținut la un moment dat lui Evgheni Prigojin, fondatorul armatei private Wagner, potrivit Reuters.

Unul dintre consilierii lui Volodimir Zelkenski, Mihailo Podoliak, susține că această explozie a fost generată intenționat pentru ca cei aflați la vârful politicii ruse să-și regleze conturile. Dacă cel vizat a fost bloggerul Tatarski, înseamnă că evenimentul ar reprezenta un al doilea asasinat al unei figure proeminente associate cu războiul, asta după uciderea Dariei Dughina, ucisă în mașina în care se afla.

Consilierul lui Volodimir Zelenski a descris explozia în termeni realiști, mai exact, despre faptul că cei ajunși la putere se vor distruge între ei, până când se va practica fără rețineri terorismul intern.

„Începe în Federația Rusă … Păianjenii se mănâncă între ei în borcan. Întrebarea când terorismul intern va deveni un instrument de luptă politică internă a fost o chestiune de timp, așa cum pocnește un abces copt. Pe Rusia o așteaptă procesele ireversibile și problemele 2.0. În timp ce noi vom privi”, a scris el.

Tatarski, în vârstă de 40 de ani era urmărit pe Telegram de 560.000 de persoane, fiind unul dintre cei mai influenţi bloggeri militari.

Reprezentanții grupul Cyber Front Z, care se autointitulează pe rețelele sociale „soldaţii informaţiei Rusiei”, au povestit că închiriaseră localul pentru duminică seara, luându-și măsuri de prevenție.

 „A avut loc un atac terorist. Am luat unele măsuri de securitate, dar din păcate nu au fost de ajuns”, a declarat grupul pe Telegram.

.