Reacția lui Traian Băsescu, după ce Tăriceanu și Ponta s-au aliat: ”Disperarea i-a dus la o astfel de soluție. Se vor despărți!”
Anunțul că ALDE și Pro România formează acum o alianță a adus în prim-plan reacții vehemente din partea lui Traian Băsescu. Fostul președinte al României susține că disperarea i-a împins pe cei doi lideri și pe restul parlamentarilor la o astfel de decizie de uniune dintre cele două partide.
Traian Băsescu, despre alianța dintre Tăriceanu și Ponta
Traian Băsescu s-a arătat contrariat de credința lui Tăriceanu și Ponta că vor reuși împreună. Fostul președinte al României a pus deja eticheta de „scuturi, resturi și rămășițe” (adunate din PSD și PNL) pe noua alianță dintr ALDE și Pro România. Acesta susține că dacă va fi luat de bun comunicatul oferit de către Călin Popescu Tăriceanu, s-ar putea înțelege clar că, de fapt, este vorba despre un mini-USL.
„E un mini-USL pentru partidele astea sunt formate din scursuri din cele doua partide. Nu vor fi deloc a treia forță politică, cred că această colaborare îi va îngropa și pe unii și pe alții, pentru că dl Tăriceanu este specialist în îngropăciuni. Așa cum a îngropat PNL așa va îngropa și noua mișcare politică”, a declarat Traian Băsescu la Digi241.
„trebuie să aibă și minte ca să crească puterea”
De asemenea, a mai subliniat faptul că zicala „Unde-s doi puterea crește” nu este valabilă în cazul acesta pentru că „unde-s doi cu minte, doamnă, trebuie să aibă și minte ca să crească puterea.” Traian Băsescu susține că Victor Ponta nu crede că a făcut o alegere bună, la fel ca și în cauzul lui Călin Popescu Tăriceanu.
Se pare că fostul șef de stat este de părere că sunt foarte multe calcule greșite și că disperarea i-a împins la o soluție pe care o va valorifica Tăriceanu în prima instanță. „Să ia 3-4 la prezidentiale si pe urma probabil că lecuiți de performanțele lui Tăriceanu se vor despărți.”