Reacția lui Iohannis la raportul MCV: ”Acest accident al democrației trage țara înapoi”
Comisia Europeană a făcut public raportul MCV cu referire la situația din România. La scurt timp după, Iohannis a adus numeroase critici la adresa guvernului Dragnea-Dăncilă pe un ton cât se poate de agresiv.
Pe parcursul zilei de marți, 13 noiembrie, Comisia Europeană a făcut public un raport privind Mecanismul de Cooperare și Verificare. Documentul cu pricina a fost mediatizat cu titlul de raportul MCV și vizează, printre altele, suspendarea imediată a punerii în aplicare a modificării legilor Justiției și a ordonanțelor de urgență ulterioare. Întregul set de critici aduse la adresa României în respectivul document și recomandările aferente se regăsesc aici.
La scurt timp după publicarea raportului, Iohannis a organizat o conferință de presă prin care și-a detaliat poziția în raportul cu documentul Comisiei Europene. În mod previzibil, nu a durat foarte mult până când a început să critice într-o manieră acerbă activitățile guvernului Dragnea – Dăncilă și a întregii coaliții de guvernare. În opinia sa, România s-a întors în timp cu 11 ani, acolo unde era înainte de aderarea la Uniunnea Europeană.
„Şi în rezoluţia PE şi în raportul MCV apar cam aceleaşi lucruri – românii, majoritatea românilor, eu şi mulţi alţii dorim să fim europeni, să construim o democraţie solidă, transparentă pentru români. Din nefericire, acest accident al democraţiei care este guvernarea Dragnea – Dăncilă are cu totul alte idei şi încearcă să tragă ţara înapoi”, a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Președintele a subliniat că multiplele schimbări şi intenţii de modificare la legile Justiţiei şi la codurile penale „au atras atenţia în modul cel mai negativ”. „Aceste lucruri ne aduc deservicii majore şi trebuie să observăm că, de exemplu, Dragnea – ca să folosesc o expresie mai din Caragiale – ‘şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă’ şi cară valize şi vorbeşte între uşi, în faţa uşii, în spatele uşii, se luptă. Partea proastă este că se luptă cu România în loc să se lupte pentru România. Despre doamna prim-ministru nu aş spune că se luptă, ca să parafrazez o vorbă din bătrâni – ‘ţara arde şi doamna prim-ministru se ascunde în Arabia’. Este îngrijorător, foarte îngrijorător şi aceste lucruri trebuie să ne dea foarte-foarte mult de gândit”, a precizat domnia sa.
Pentru că nu putea lipsi un atac direct la adresa lui Dragnea, președintele țării a făcut următoarea mențiune. „Ei au alte preocupări. Într-adevăr, aşa este. Singurul, singurul obiectiv al acestei guvernări Dragnea – Dăncilă este să îl scape pe Dragnea de închisoare şi de dosare. Orice altceva, pentru ei, nu contează”, a afirmat Iohannis. În acest context, el a spus că pe aceştia „nu îi mai interesează nici Europa, nici românii, nici mersul României”.
„Iată un prim rezultat palpabil, vizibil şi măsurabil al acestei guvernări Dragnea – Dăncilă. Au şters cu buretele tot efortul şi tot rezultatul din cei 11 ani de când am aderat la Uniune şi ne-am străduit cu toţii, fiecare în felul lui, ne-am străduit să facem ţara mai bună”, a concluzionat Iohannis. Întregul set de declarații ale președintelui pot fi văzute în clipul de mai jos al celor de la Agerpres.