Răzvan Burleanu îl somează pe Gigi Becali să-i spună cine sunt cei trei arbitri cărora le-a dat bani. „Am aflat cu această ocazie că a participat și la un blat” – VIDEO
Răzvan Burleanu iese la atac, după ce Gigi Becali i-a cerut demisia la finalul partidei Rapid- FCSB 1-0. Președintele Federației Române de Fotbal susține că omul de afaceri i s-a lăudat, într-o discuție privată, că a plătit trei arbitri, dar și că a participat la un meci trucat.
Răzvan Burleanu îl face praf pe Gigi Becali și îi transmite să spună numele arbitrilor cărora le-a dat bani
Este război la cel mai înalt nivel între Răzvan Burleanu și Gigi Becali. Președintele Federației Române de Fotbal a recunoscut că după meciul Rapid – FCSB 1-0 a primit mai multe mesaje de la omul de afaceri din Pipera, care a fost nemulțumit de arbitrajul lui Horațiu Feșnic. A decis să blocheze numărul de telefon, ca să nu mai primească, „în puterea nopții”, și alte apeluri sau mesaje.
„Dacă domnul Becali își dorește ne putem vedea oricând din punct de vedere instituțional. Are această posibilitate. Avem toată deschiderea. Nu sunt ranchiunos, dar mi-aş dori ca la această întâlnire, care cred că o să aibă loc, să pun nişte condiţii ca să mergem mai departe. O listă cu trei arbitri cărora le-a dat bani sau alte beneficii direct sau indirect și cu care dumnealui s-a simți mai confortabil dacă s-ar afla la conducerea arbitrajului românesc.
Îi promit că lista respectivă va rămâne una confidențială”, a punctat şeful de la Casa Fotbalului, la finalul adunării generale a Federației Române de Fotbal.
Răzvan Burleanu susține că Gigi Becali i-a dezvăluit, într-o discuție privată, că a participat și la un meci trucat, dar nu a dat mai multe detalii, legate de acest subiect.
„A oferit bani sau alte beneficii și cu care dumnealui s-ar simți bine alături de aceste personaje la vârful fotbalului românesc. Am aflat cu această ocazie că domnul Gigi Becali a participat la un singur blat. Mă îndoiesc că e unul singur”, a adăugat Burleanu.
Președintele FRF nu înțelege de ce patronul FCSB se plânge de arbitrajul de la meciul cu Rapid și a enumerat două partide pe care roș-albaștrii ar fi trebuit să le termine în inferioritate numerică.