Război pe averea lui Alain Delon. Copiii celebrului actor se ceartă pe bani. Cui va rămâne întreaga moștenire
Este doliu în lumea filmului, după ce actorul Alain Delon s-a stins din viață, la 88 de ani. Acesta era bolnav de mai mult timp și fusese declarat inapt de a-și gestiona banii, astfel că altcineva se ocupa de averea lui. Câți bani a lăsat în urmă regretatul actor și cine îi va moșteni.
Ce se întâmplă cu averea lui Alain Delon, după moartea acestuia
Pe parcursul a mai bine de 50 de ani de carieră, actorul Alain Delon a adunat o avere impresionantă. La finalul vieții, starul francez are în conturi între 200 și 300 de milioane de euro, avere administrată însă de către un tutore. La începutul acestui an, actorul, care suferise un accident vascular cerebral, a fost declarat inapt, astfel că gestionarea banilor săi a revenit în sarcina unui administrator.
Încă din timpul vieții, Alain Delon a decis cum va împărți banii între cei trei copii ai săi. Fiica și cei doi fii ai actorului nu vor moșteni părți egale din avere, după cum a stabilit Alain Delon. Actorul a decis ca fiica lui să moștenească jumătate din avere, iar băieții câte un sfert.
Relația dintre copiii starului a fost una extrem de tensionată în ultimii ani, iar împărțirea banilor va produce, cel mai probabil, și mai multă tensiune. Băieții lui Alain Delon au acuzat-o pe sora lor că l-ar fi manipulat pe actor și au publicat o conversație privată, motiv pentru care femeia i-a dat în judecată.
Anthony și Alain-Fabien au mai acuzat-o pe sora lor, Anouchka, de faptul că ar fi vrut să îl ducă pe actor în Elveția, deși el își exprimase dorința de a muri acasă, în Franța. În cele din urmă, starul s-a stins în casa lui din Franța, înconjurat de familie.
Alain Delon a fost căsătorit o singură dată
Actorul francez a avut o viață personală intensă, iar câteva dintre relațiile sale au fost intens mediatizate. A fost căsătorit o singură dată, cu Nathalie Delon, care i-a dăruit un fiu. Anthony este cel mai mare dintre băieții actorului. După ce a divorțat de ea, starul a mai avut câteva relații intens mediatizate, iar în anii ’80 a cunoscut-o pe Rosalie van Breemen.
Fotomodelul de origine olandeză a avut o relație cu actorul vreme de aproximativ 15 ani, timp în care i-a mai dăruit doi copii: Anouchka Delon și Alain-Fabien Delon. Chiar dacă s-au despărțit, actorul a menținut legătura cu mama copiilor lui.