Răsturnare uluitoare de situație: CSA Steaua face primul pas adevărat pentru a obține dreptul de promovare. „FRF a fost informată”
CSA Steaua încearcă să obțină pe ultima sută de metri dreptul de a promova în prima ligă. Conducătorii clubului negociază cu mai mulți investitori, iar dacă această asociație se va realiza se va produce schimbarea formei de organizare și se va înlătura astfel și ultima piedică din calea acestui obiectiv.
CSA Steaua vrea să-și schimbe forma de organizare
CSA Steaua începe astăzi, 8.08.2023, sezonul în liga a doua fără drept de promovare. În acest moment situația este similară cu cea de la finalul campionatului trecut, când formația lui Daniel Oprița a terminat pe locul doi și ar fi putut să ajungă în SuperLiga României, dacă ar fi fost club de drept privat și nu unul de drept public.
CSA Steaua a negociat cu mai mulți investitori, dar nu a ajuns la un numitor, iar acum trebuie să urgenteze situația. Asociația Steliștilor 1947 susține că situația și se va rezolva curând, iar cei care reprezintă această grupare au transmis că vor face parte din viitoarea structură.
Asociația Steliștilor 1947, mesaj oficial, în ziua în care CSA Steaua începe sezonul în Liga 2
Asociația Steliștilor 1947 a transmis o comunicare oficială și susține că CSA Steaua a informat Federația Română de Fotbal că se va schimba forma de organizare.
„DA, Clubul Steaua a înștiințat, în timpul regulamentar, Federația Română de Fotbal că își va schimba statutul într-o entitate de drept privat pentru a promova în Liga 1 la fotbal.
Toate documentele necesare vor fi depuse de Steaua, după ce se vor finaliza discuțiile cu partenerii privați și se va ajunge la o concluzie cu privire la noua formă de organizare a echipei de fotbal.
Contrar tuturor știrilor false apărute în mass-media, clubul Steaua își dorește un parteneriat privat în care rolul său va fi de a proteja marca Steaua și a urmări performanța.
AS47 a trimis o cerere pentru a face parte dintr-o viitoare asociere, pentru a urmări și transmite mai departe cât se poate de transparent informații suporterilor”, este mesajul publicat de AS47, pe Facebook.
Opt dintre cele 20 de echipe din Liga a 2-a nu au drept de promovare în SuperLiga, după startul sezonului 2023-2024. Este vorba despre CSM Reșița, CSM Alexandria, CS Comunal Șelimbăr, Corvinul Hunedoara, CSA Steaua, CS Tunari, CSM Slatina și CSC Dumbrăvița: unele sunt cluburi de drept public (și ar trebui să se transforme în cluburi de drept privat), iar altele nu respectă normele impuse de FRF privind infrastructura minimă pentru SuperLiga.