19 oct. 2020 | 23:22

Răsturnare de situație: unde rămân deschise creșele și afterschool-urile din România

Știri generale
Răsturnare de situație: unde rămân deschise creșele și afterschool-urile din România
Unde rămân deschise creșele și afterschool-urile din România

În cadrul unei ședințe specială convocată luni seară la ora 19:00, Comitetul pentru Situații de Urgență București a luat decizia de a schimba situația anunțată anterior a creșelor și universităților.

Unde rămân deschise creșele și afterschool-urile în România

Așadar, creșele și afterschool-urile vor rămâne deschise. Însă pentru universități, se va lua o decizie miercuri, 21 octombrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al prefecturii, decizia de a închide aceste instituții „a fost o eroare materială și s-a făcut o îndreptare” a acestei erori.

Mai exact, decizia de a închide instituțiile de învățământ preuniversitar se aplică doar instituțiilor de stat, nu și celor din domeniul privat.

Ce spun autoritățile despre închiderea creșelor și a afterschool-urilor

În jurul amiezii, premierul Ludovic Orban declara că afterschool-urile și creșele nu se vor închide, deoarece ”nu fac parte din activitățile care intră sub restricții atunci când este depășit indicele de 3 la mie”. Ulterior, prefectura Capitalei a anunțat că toate școlile din Capitală se vor închide, incluzând aici și afterschool-urile și grădinițele.

Mai pe seară, președintele României, Klaus Iohannis, a condamnat în cadrul unei conferințe de presă, atitudinea prefectului Bucureștiului la modul în care a reacționat la situația pandemică din Capitală, precizând că este ”inacceptabil” și că „nu trebuie să rămână fără urmări”.

”Este de neînțeles că, deși am văzut zilnic o creștere importantă a numărului de cazuri de infectare, și era evident că această tendință va continua, la nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent, comunicat în termeni clari, astfel încât populația să fie pregătită și să știe la ce să se aștepte” a spus președintele Klaus Johannis, potrivit Adevărul.ro.

Ludovic Orban, despre creșe și afterschool-uri

Creșele și instituțiile de tip after-school nu vor fi afectate de ultimele măsuri care vor intra în vigoare ca urmare a depășirii incidenței de 3 cazuri la mia de locuitori în București.

”Nu fac parte din activitățile care intra în restricții cele din creșe și afterschool-uri. Nu fac obiectul reglementării. Sigur că odată cu organizarea cursurilor online, afterschool-ul normal nu prea mai poate să funcționeze pentru că, dacă elevii dacă nu se duc la școală și participă online la procesul educațional, și afterschool-ul nu va mai putea funcționa.

Unde vor rămâne deschise creșele

Unde vor rămâne deschise creșele

Dar aftershool-ul și creșele nu sunt în cadrul reglementărilor. În cazul în care optează să funcționeze pot funcționa. Nu fac parte din activitățile care intră sub restricție atunci când este depășit indicele de 3 la mie”, a spus premierul Ludovic Orban.

 

Parteneri
Cum a vrut Ungaria unirea cu România. Dezvăluiri fără precedent
Redactia.ro
Statul plătește 138.000.000 $ din cauza ”celui mai înfricoșător monstru”, condamnat la 360 de ani de închisoare
Digisport.ro
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
Digi24
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Digi24
Cum arată la interior vila din Las Vegas a Anamariei Prodan. 'Lămâi și mandarini ca ai mei nu are nimeni!'
Unica.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Capital.ro
Veste bună pentru turismul românesc: Noua autostradă pe care se va putea ajunge mai ușor pe litoral
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
ANUNȚ privind BANII de PENSII de PAȘTE! Daniel Baciu a dat VESTEA
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Imagini cu Adelina Pestrițu în metrou. Cum s-a pozat în transportul în comun: „Faima nu te poate opri să faci lucruri normale”
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro