Răsturnare de situație pentru Elena Udrea. Când poate ieși din închisoare, după ce i-a fost refuzat recursul

de: Ionuț Vieru
30 06. 2022

O nouă decizie în cazul Elenei Udrea. Instanța a respins recursul de casație al fostului ministru, iar acum va trebuie să execute cei 6 ani de închisoare pe care i-a primit în dosarul Gala Bute.

Ce urmează pentru Elena Udrea

Condamnarea definitivă a Elenei Udrea a venit în primăvara acestui an, iar Curtea Supremă a respins recursul în casație. Recursul a fost ultima șansă a fostului ministru de a scăpa de condamnare.

Avocații Elenei Udrea au depus, până în prezent, mai multe cereri de suspendare a executării pedepsei. Cu toate acestea, instanța de la București le-a respins pe toate. Fostul ministru ar urma să execute pedeapsa la Penitenciarul Târgșor.

„ Nu avea cum să admită, sub nicio formă, cererile. Ar fi fost pur și simplu ilegal să admită așa ceva.(…) Nici nu aveam cum să-l admită așa pentru că din punctul acesta de vedere, ca să fie admisibil un recurs în casație, în forma în care l-a gândit ea, ar fi însemnat că fapta ei
nu există și două instanțe, chiar trei instanțe să fi pronunțat niște hotărâri absolut ilegale, iar treaba asta este foarte puțin probabilă.

Recursul în casație, odată respins, ea a mai făcut o cerere de contestație la executare, bazându-se pe decizia Curții Constituționale cu prescripția și atunci acea cerere urmează să fie analizată prin prisma respectivă, dar eu sunt de părere că la hotărârile de condamnare deja intervenite șansele sunt mai micuțe, dar nu inexistente, să fie tranșată problema prescripției și în cazul ei. Poate să aibă acolo 1% șanse ”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.

Când poate ieși din închisoare fostul ministru

Chiar dacă Elena Udrea a fost condamnată la cei 6 ani de închisoare, ar putea cere eliberarea condiționată. Desigur, pentru ca eliberarea condiționată să fie aprobată, vor trebuie să fie îndeplinite o serie de condiții. Cea mai importantă este ispășirea a două treimi din pedepasă.

„În ipoteza în care vorbim de 6 ani de închisoare cu executare, ea va executa două treimi din pedeapsă, deci undeva să spunem că la 4 ani ar putea să iasă condiționat, sau chiar mai puțin de atât, pentru că mai sunt și zilele câștigate cu munca.

După 4 ani ar putea să aplice pentru eliberare condiționată(…) La eliberarea condiționată se ține cont de toate activitățile de acolo.(…) În principal, la 4 ani de zile ar trebui să poată opta pentru eliberarea condiționată ”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.

Citește și: Elena Udrea face acuzații grave. Ce drept i-ar fi fost încălcat: „Sunt uluită de argumentele pe care le aduc”