Răsturnare de situație în cazul teribilului accident din Suceava. Bărbatul în vârstă de 28 de ani ar fi provocat accidentul intenționat
Accidentul devastator din Suceava a luat o întorsătură șocantă! Se pare că incidentul soldat cu cinci morți și doi răniți nu ar fi fost deloc un accident, ci o faptă premeditată!
Răsturnare de situație în cazul teribilului accident din Suceava
A apărut o ipoteză șocantă, în urma accidentului rutier care a avut loc sâmbătă, în Suceava, pe DN2, pe raza localității Grănicești. Două autoturisme s-au ciocnit violent. O mașină condusă de un bărbat în vârstă de 28 de ani a acroșat un autoturism de ”Școală”, în care se aflau trei persoane. Doi tineri de 18 ani și instructorul în vârstă de 76 de ani. Toți trei au murit pe loc.
În mașina condusă de șoferul de 28 de ani se aflau și trei copii. În urma impactului, șoferul de 28 de ani și un băiețel de 3 ani au decedat pe loc, iar ceilalți doi copii au suferit răni grave. Citește și Accident feroviar în localitatea Prunișor: un tren încărcat cu benzină a deraiat, intervenție de urgență a pompierilor ISU Mehedinți
Și-a amenințat soția, înaintea accidentului
Acum s-a aflat că accidentul ar fi fost provocat intenționat de tânărul de 28 de ani, supărat pe soția sa, care a plecat la muncă în germania și l-a lăsat cu copiii acasă. Acesta ar fi amenințat-o pe femeie că nu își va mai vedea copiii niciodată.
„Bărbatul şi-a ameninţat concubina cu moarte în nenumărare rânduri. Sătulă de scandaluri şi bătăi femeia a plecat săptămâna trecută la muncă în Germania. Înfuriat peste măsuri, acesta şi-a anunţat atât partenera cât şi rudele că nu vor mai vedea copiii niciodată. Aşa că i-a urcat în maşină şi a plecat la drum pentru a-şi pune în aplicare planul macabru. Familia tinerei, de loc din comuna Dersca, este distrusă”, scrie monitorulbt.ro.
Conform oficialilor IPJ, în accident au fost implicate două autoturisme. În momentul impactului dintre acestea, autoturismul „Şcoală” era condus de către un tânăr de 18 ani din comuna Calafindeşti. În dreapta sa se afla instructorul auto, un bărbat de 76 ani din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toți trei au decedat. Citește și Accident cumplit pe E85. Nouă victime au fost transportate la spital
Cealaltă maşină era condusă de către un bărbat de 28 de ani, iar în autoturismul acestuia se aflau trei copii, respectiv doi băieţi de trei şi patru ani şi o fată de opt ani. Băiatul de patru ani şi fetiţa de opt ani prezintă mai multe leziuni, iar şoferul şi băiatul de trei ani au decedat.