Răsturnare de situație în cazul Andreei Rabciuc. Mama sportivei din România susține că scheletul găsit de anchetatori nu este al fiicei ei
Au trecut 15 luni de la dispariția Andreei Rabciuc, campioana la tir sportiv care a făcut parte din lotul național al României, dar lucrurile sunt tot mai complicate, iar autoritățile par tot mai încurcate. Mama fostei sportive a acordat un interviu în care a spus că este sigură că scheletul găsit pe un șantier din Roma, pe data 1 iulie, nu este al fiicei ei. Femeia și-a prezentat și argumentele.
Mama Andreei Rabciuc susține că scheletul găsit de anchetatori nu este al fiicei ei
1 iulie 2024. Câțiva muncitori au găsit pe un șantier din Roma scheletul unui femei, iar imediat au apărut informații că ar fi vorba de rămășițele Andreei Rabciuc. Indiciul? Specialistul care a analizat probele a spus că ar fi vorba de o femeie de aproape 30 de ani, care ar fi murit în urmă cu un an. Așa s-a făcut legătura! În plus, mai multe persoane susțin că ar fi văzut-o la Roma pe Andreea. Sigur că s-a cerut o expertiză ADN, dar rezultatele încă nu au fost prezentate.
Mama fostei sportive a fost invitată în celebra emisiune „Chi l’ha visto?”, de la postul de televiziune Rai 3, și a spus că este convinsă că nu este vorba de scheletul fiicei ei. Femeia a spus și că obiectele găsite pe șantier, un rucsac negru, un colier și două elastice de păr, nu sunt ale Andreei, au transmis jurnaliștii italieni.
Discuția s-a concentrat destul de mult pe rucsac. Cel găsit lângă schelet este negru, cu inscripția „Love Danny Rose”, ori Andreea avea unul neon. Poliția din Ancona a transmis miercuri că nu există încă elemente care să lege scheletul găsit pe șantier de cazul fostei campioane din România.
Andreea Rabciuc a dispărut pe 12 martie 2022, după o ceartă cu iubitul
Andreea Rabciuc a dispărut pe data de 12 martie 2022. Fusese la o petrecere din Jesi, din regiunea Ancona, și a plecat de acolo după o ceartă cu iubitul. Simone Gresti este cel mai important suspect, după ce anchetatorii s-au întrebat de ce a raportat atât de târziu dispariția.
Iubitul fetei este cercetat în stare de libertate de răpire și trafic de droguri și a spus mereu că nu are nicio legătură cu acest caz. Mai mulți apropiați susțin că fata avea probleme în viața personală și că ar fi avut un anturaj care ridica multe semne de întrebare. În noaptea dispariției i-a transmis un mesaj tatăl lui în care a încercat să explice de ce nu i-a răspuns la telefon. „Am avut probleme”. După aceea nu a mai dat niciun semn.
Andreea Rabciuc a fost multiplă campioană națională la tir sportiv și a făcut din lotul României de seniori. Ea a fost legitimată la CSS Rădăuți și CSM Suceava.