Rapoartele CIA, ultimele clipe ale lui Nicolae Ceaușescu și când a fost menționat pentru prima dată Ion Iliescu

La mai bine de 30 de ani de la momentul Revoluției decembriste, în presa internațională și nu numai, au apărut documente desecretizate ale CIA, în care se vorbește, pe larg, despre ceea ce se întâmpla în România lui Nicolae Ceaușescu din acel moment.

Rapoartele CIA, ultimele clipe ale lui Nicolae Ceaușescu și când a fost menționat pentru prima dată Ion Iliescu

Documentele parțial declasificate ale CIA cu privire la evenimentele din decembrie 1989 din România și evoluțiile ulterioare din ianuarie 1990 dezvăluie faptul că grupul care l-a ucis pe Ceaușescu și a preluat statul, FSN (Frontul Salvării Naționale), nu-și mai putea ascunde lipsa de credibilitate și disensiunile interne.

„Președintele Iliescu a recunoscut joi că situația politică este instabilă, avertizând că anarhia ar putea urma în cazul în care guvernul provizoriu ar cădea.”, se preciza în documentul CIA, datat 27 ianuarie 1990.

Raportul CIA anunța întoarcerea Securității

Un alt raport al CIA, din 30 ianuarie 1990, a anunțat întoarcerea Securității spunând că:

„Manifestările anti-regim împing FSN-ul, aflat în prezent la putere, să recurgă la poliția politică fără milă a lui Ceaușescu. Profilul actual scăzut al Securității se va schimba dacă, și este probabil, FSN continuă să fie ținta atacurilor, pentru măsurile sale privind reformele democratice. Utilizarea personalului Securității în limitarea protestelor amplifică probabilitatea ca manifestațiile anti-guvernare să devină violente. La fel ca în cazul scăpării lui Ceaușescu, armata română poate juca un rol cheie în supraviețuirea FSN.”

Soarta lui Nicolae Ceaușescu a depins de Ion Iliescu

Un document CIA mai vechi, parțial declasificat, din 4 martie 1982, intitulat„ Tulburări în România: Cauze și implicații ”, a analizat modul în care administrația lui Ceaușescu a fost subminată de politicile interne „dogmatice”, „stagnarea economică și tulburarea crescândă” și a numit jucători cheie care ar fi putut să-l înlocuiască pe Ceaușescu în cazul unei „succesiuni forțate”.

Această listă scurtă a format așa-numita „gardă interioară” a lui Nicolae Ceaușescu și l-a inclus pe Emil Bobu, vicepremier, Elena Ceaușescu, soția șefului statului și prim-viceprim-ministru al Biroului permanent, Iosif Blanc, secretarul birourilor permanente și Ion Coman, secretar pentru afaceri militare și securitate.

Grupuri de putere la Revoluție și rapoartele CIA

Un al doilea grup de așa-ziși „brokeri de putere” era format din persoane puternice din punct de vedere politic care nu ar fi fost scoase de la putere, în caz de lovitură de stat, chiar dacă erau loiali lui Ceaușescu. Ilie Verdet, prim-ministrul Biroului permanent, Constantin Dascalescu, secretarul Biroului permanent pentru organizarea partidului, Stefan Andrei, ministrul afacerilor externe al Biroului permanent, Cornel Burtică, viceprim-ministrul Biroului permanent și ministrul comerțului exterior.

A fost sigură clasificarea acestui grup ca parte a „statului profund” din România la acea vreme, grupul care menținea funcționarea aparatului de stat, indiferent de ce se întâmpla politic. Un al treilea grup, identificat drept „rivalii în eclipsă”, includea persoane care se aflau în declinul politic și nu era favorizat de regimul de la acea vreme, dar capabile să joace „roluri majore în a inspira o mișcare împotriva lui Ceaușescu”.

Criticii lui Ceaușescu

Aceștia au fost Virgil Trofin, care a criticat cultul personalității și politicile autocratice ale lui Ceaușescu, Paul Niculescu, președinte al Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum, și Ion Iliescu, președinte al Consiliului Național pentru Resurse de Apă. Iliescu, care a devenit președinte al României după căderea și execuția lui Ceaușescu, asasinat în 1989, a fost caracterizat în documentul CIA drept „luminos, dinamic și neobișnuit de candid” și a remarcat „tinerețea, abilitatea și popularitatea sa continuă cu mulți membri din birocrație sugerează că va fi o figură importantă într-o conducere post-Ceaușescu.”

Din mărturisirile celor apropiați de taberele pro și anti Ceaușescu, s-a mai aflat că plecarea sa, forțată, a fost planificată mai serios începând cu 1986. Un faimos conspirator a fost Silviu Brucan, un individ foarte inteligent, care, întâmplător  s-a întâlnit cu George Soros imediat după căderea lui Ceaușescu, la GDS (Grupul pentru dialog social), în ianuarie 1990.

Cine era Ion Iliescu și cum era cunoscut în străinătate

În decursul anilor 1980, Ceaușescu și soția sa toxică au trăit confortabil într-o bulă, crezând că au avut dragostea oamenilor și nici un rival. Între timp, o mare parte din clasele muncitoarea din România au suferit de lipsa de produse alimentare, materiale de bază și deteriorarea serviciilor publice.

În tinerețe, Ion Iliescu și-a încheiat studiile la Institutul de Energie al Universității din Moscova. Ca și alți politicieni din peisajul românesc, de facto vorbind, Iliescu a avut o dublă apartenență, față de România și de Uniunea Sovietică. Mulți oameni,  încă din 89 și până în prezent, îl condamnă ca un trădător și agent al Moscovei. Adevărul este însă mai ironic. Iliescu a sfârșit prin a fi un agent triplu, cu finalitatea sa promisă la Washington. În regimul lui Iliescu au început demersurile către NATO și Uniunea Europeană, iar România a devenit parte a NATO în cadrul regimului social-democrat, avându-i ca artizani pe președintele Iliescu și premierul Năstase.

Ceaușescu, incomod pentru acea vreme, în România

Gorbaciov nu a avut dragoste pentru Ceaușescu și invers. Politicile brutale de austeritate ale lui Ceaușescu, pentru care FMI și-a dat binecuvântarea, cunoscând în întregime costurile umane, i-au prăbușit popularitatea, în timp ce întreprinderile de comerț exterior ale statului acumulau împrumuturi în valută, atât în ​​numerar, cât și în credit. Nomenclatura privilegiată a dorit să utilizeze acești bani pentru a aduce din străinătate obiecte de lux. Opoziția lui Ceaușescu față de Perestroika, față de combaterea sovietică în treburile interne românești, l-au făcut să fie o țintă a oportuniștilor politici din jurul său.

Utilitatea lui Ceaușescu pentru Washington și-a continuat cursul. Atât Moscova, cât și Washingtonul au convenit asupra unor noi condiții, post-comuniste / post-sovietice. Cu toate acestea, în mod tragic pentru România, bătrânii escroci, care s-au rebranșat ca democrați, au fost nevoiți să utilizeze fake news, plus terorism de stat și paramilitar. Au fost trase gloanțe adevărate, iar oamenii nevinovați, civili și soldați, trebuiau uciși și condamnați pentru că revoluția propriu-zisă trebuia confiscată.