Rafaela de la Puterea Dragostei, prima veste bună după bătaia primită de la fostul iubit. Decizia de ultim moment

de: Ștefan R. Apostol
19 10. 2020

La începutul acestei lunii, o fostă vedetă Kanal D era agresată brutal în propria casă. Este vorba de Rafaela Silvia Marcaș, una din concurentele de la ”Puterea Dragostei” și Exatlon. Zilele acestea, fosta concurentă a primit vești bune din partea judecătorilor.

Rafaela Silvia Marcaș, prima veste bună după bătaia primită de la fostul iubit

Rafaela Silvia Marcaș a ajuns cu mâna în ghips și cu traume psihice, după ce la începutul acestei luni fostul iubit a intrat peste ea în casă și a snopit-o cu bătaia. Acum, însă, Rafaela Silvia Marcaș a primit vești bune de la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei.

Se pare că pe fondul consumului de alcool, dar și cu antecedente de violență, bărbatul a intrat peste Rafaela Silvia Marcaș în casă. Totul a degenerat în scurt timp, iar tânăra a reușit să scape cu greu de furia fostului iubit. Tânăra a povestit despre eveniment, imediat după ce s-a petrecut, declarând că:

Rafaela Silvia Marcaș a reușit să obțină ordin de restricție împortiva fostului iubit

”Am mai mult de 24 de ore nedormite. Din cauza stresului nu mai pot să dorm. Totul s-a întâmplat în jur de ora 1. Fostul meu iubit a sunat insistent la interfon, i-am deschis ușa și a intrat în casă. Imediat a început să se certe cu mine. Eu m-am speriat foarte tare, pentru că nu este prima dată când face așa ceva. El este un tip foarte violent atunci când bea. Am încercat să aplanez toată cearta, am ieșit din casă, iar el când a vrut să vină după mine s-a împiedicat și a căzut, nu era într-o stare prea bună.

Am încercat să-l ajut când l-am văzut în halul acela, am vrut să-i command un taxi ca să plece la el acasă și să îi pun telefonul la încărcat, pentru că nu mai avea baterie. În momentul în care m-a văzut cu telefonul în mână, a explodat și s-a năpustit asupra mea. M-a agresat. Am contuzii la mână, dureri de cap. În timp ce el mă agresa, a vrut să îmi spargă telefonul. Cu o mână mă ținea pe mine și cu o mână ținea telefonul.”, a povestit Rafaela.

Decizia de ultim moment

Acum, însă, Rafaela  a primit vești bune de la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei. În urma sesizării organelor de poliție și a demarării unei anchete, fostului iubit i s-a emis ordin de restricție. Decizia a venit și ca urmare a cererii făcute de Rafaela Silvia Marcaș la poliție. Conform deciziei judecătorilor, s-au impus următoarele măsuri împotriva agresorului:

  • să păstreze o distanță minimă de 300 de metri față de Rafaela Silvia Marcaș,
  • să păstreze o distanță minimă față de domiciliul ei,
  • să păstreze o distanță minimă  față de reședința acesteia;
  • i se interzice orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu Rafaela;
  • este obligat să se prezinte, periodic, în fiecare zi de luni a fiecarei săptămâni, la secția de poliție competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție.