Rafael Nadal a devenit tată! Ce nume a ales pentru fiul său cu Maria Francisca
Rafael Nadal, unul dintre cei mai iubiți tenismeni și numărul 2 mondial în clasamentul ATP, a devenit tată. El și Maria Francisca Perello au devenit părinți în cursul zile de sâmbătă. Ce nume i-au pus celui mic?
Rafael Nadal și Maria Francisca au devenit părinți
Maria Francisca a adus pe lume un băiețel în această după-amiază, în Palma de Mallorca. Rafael Nadal a fost alături de soția lui la fiecare pas și a asistat la fericitul eveniment. Cel mic va purta numele tatălui său, Rafael, dar va prelua și numele de familie al Mariei Francisca.
Cei doi îndrăgostiți așteptau marele moment de săptămâni întregi. Nadal a părăsit „Laver Cup”, turneu care a avut loc în septembrie, cu o zi înainte. Sportivul s-a întors acasă pentru a fi alături de soția lui, după ce a jucat ultimul meci din cariera lui Federer.
De asemenea, Roger Federer și Mirka au două perechi de gemeni, două fete și doi băieți. Novak și Jelena au un băiat și o fată. Rafael era singurul dintre aceștia care nu avea copil, însă acum s-a născut micul Rafael.
Rafael Nadal și Maria Francisca au trecut prin momente grele în timpul sarcinii. Soția sportivului a fost supusă unei intervenții chirurgicale minore la sfârșitul lunii august. Atunci era însărcinată în 31 de săptămâni. Din fericire, nu au existat complicații, iar cei doi au trecut cu bine peste eveniment.
Mesajul special al lui Rafael Nadal după anunțul retragerii lui Roger Federer din tenis
Roger Federer a anunțat că se va retrage din tenis după Laver Cup 2022. Rafael Nadal, unul dintre cei mai mari rivali al lui Federer, dar și prieten în același timp, i-a transmis un mesaj emoționat.
Rafael Nadal și Roger Federer s-au întâlnit de 40 de ori. Elvețianul a câștigat de 16 ori, iar ibericul de 24 de ori. Ultima confruntare dintre cei doi a avut loc la Wimbledon în anul 2019. Iată mesajul lui Rafael Nadal pentru Roger Federer:
„Dragă Roger, prietenul și rivalul meu.
Mi-aș fi dorit ca această zi să nu fi venit niciodată… este o zi tristă pentru mine personal și pentru sportivii din întreaga lume. Ți-am spus-o când am vorbit și acum a venit.
A fost o plăcere, dar și o onoare și un privilegiu să împart toți acești ani cu tine, trăind atât de multe momente extraordinare pe teren și în afara lui.
Vom avea multe alte momente de împărtășit împreună în viitor, mai sunt multe lucruri de făcut împreună, știm asta.
Deocamdată, îți doresc cu adevărat toată fericirea alături de soția ta, Mirka, de copiii tăi, de familia ta și să te bucuri de ceea ce ai în față. Ne vedem la Londra, la Laver Cup” – Rafael Nadal, pe Instagram.