Raed Arafat, reacție de ultimă oră. Ce se întâmplă în curând în România
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Raed Arafat, reacționează în scandalul izbucnit din cauza stocurilor mult prea mari de măști și combinezoane medicale, ce erau puse „la păstrare“ de luni de zile îndepozitele Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Raed Arafat se implică în scandalul măștilor
„Nu sunt speriat, știu ce am făcut și știu ce fac. Nu am făcut nimic decât în interesul public. Dacă continuă atacurile o să mă apăr. Dacă se ajunge le investigații și verificări, n-am nicio problemă. Eu consider că toți care au muncit în această perioadă, DSU, IGSU, colegii de la diferite ministere, au lucrat cu bună credință, pentru a rezolva o problemă“, a declarat Arafat.
Totodată, reputatul medic a declarat că România trebuie să se pregătească pentru la toamnă, când ar trebui să lovească al doilea val pandemic, iar în acest moment el este ocupat cu hârtiile.
„Până în toamnă, avem o sigunră obligație. Iar noi în loc să lucrăm, de dimineață până seara dăm răspunsuri, dăm cu hârtiile. Fereasta să ne pregătim mai bine e acum, dacă o pierdem o să ma întrebați dar de ce din nou n-avem asta, n-avem asta“, a mai spus medicul.
El a mai atras atenția asupra faptului că este prima dată când la un control al Curții de Conturi (CC) se scurg „live“ informații în presă și că, până în momentul de față, relația dintre DSU și CC este una bună.
„Pentru ca eram ocupați, sa scriem, să dăm hârtii. Dacă cineva consideră să pună un contabil și un jurist în locul nostru, atunci să îl pună. Un reprezentant de la Curtea de Conturi, ca sa vadă cum se ia o decizie, cât de greu se iau“, a punctat șeful DSU.
„Și mie mi s-a trimis o listă de întrebări“
Secretarul de stat în MAI a explicat că acest control este la IGSU, aflat în subordinea DSU.
„Se știu de toate discuțiile, că și mie mi-a fost trimisă o listă de întrebări la care am răspuns. Eu m-am abținut să spun orice despre această situație oricât de aberantă ar fi ea, până nu se termină discuția și concilierea, și tot, dar dacă tot au dat informații, noi putem să le explicăm foarte simplu, poate e mai ușor așa.
Populația s-ar putea să înțeleagă mai bine decât contabilii acest control“, a conchis Raed Arafat.