Raed Arafat lansează un nou avertisment. Cum se va răspândi noul coronavirus pe timpul verii

de: Rosu Ioana
07 05. 2020

Raed Arafat a vorbit miercuri seară despre efectul căldurii asupra puterii de răspândire a noului coronavirus. În ciuda mitului potrivit căruia temperaturile ridicate ar distruge virusul, șeful Departamentului de Urgențe dezminte acest lucru.

„E posibil să se piardă din puterea transmiterii”

Invitat în emisiunea „Sinteza Zilei”, moderată de Mihai Gâdea, Raed Arafat a fost întrebat dacă există speranța ca, odată cu temperaturile ridicate să dispară virusul ucigaș. Din păcate, răspunsul medicului nu a fost unul îmbucurător, singura șansă ar fi ca răspândirea acestuia să fie înfrânată.

Acesta a profitat de ocazie pentru a trage un semnal de alarmă vizavi de ceea c ear putea urma din toamnă, atunci când COVID-19 s-ar putea suprapune cu viusul gripal, combinația dintre cele două fiind una nefericită.

De murit nu. E posibil să se piardă din puterea transmiterii, dar încă nu știm până nu vedem acest lucru… Sunt mai mulți colegi care au opinia că în timpul verii e posibil să avem o scădere, dar la toamnă concomitent cu gripa o să înceapă să crească. Cred că acum este mult mai importantă vaccinarea antigripală decât înainte. Măcar te protejezi împotriva uneia dintre cele două rele, care vor fi gripă și COVID-19„.

Raed Arafat a îndemnat toți cetățenii să se vaccineze împotriva gripei, dându-se exemplu chiar pe el. Atâta timp cât există posibilitatea protecției într-una dintre situații, medicul este de părere că toată lumea trebuia să ia în calcul această variantă: “Împotriva gripei ai mijloc de protecție și trebuie să îl aplici. Eu mă vaccinez în fiecare an. Spun insistent la toată lumea să se vaccineze”.

“Noul coronavirus poate să atace în mai multe valuri”

Secretarul de stat, Raed Arafat, a afirmat de asemenea că noul coronavirus poate să atace în mai multe valuri.
„Poate că acum vine vara, vine vreme frumoasă și totul este ok. Noi nu știm cum va fi, va veni gripa sezonieră care și ea este o problemă serioasă și va veni lângă ea COVIDUL, dacă e așa cum spun oamenii de știință. Vom avea două probleme convergente, care amândouă au aproape aceleași simptome cu diferențe… dar e greu să le diferențiezi”, a mai spus Arafat la “Sinteza zilei”, potrivit antena3.