Raed Arafat, despre beneficiile noii aplicații DSU. Cum vor fi ajutați românii în situații urgente
După o lungă perioadă de pauză, Raed Arafat a revenit în atenția publicului, ieri, după producerea celui mai puternic cutremur din ultimii patru ani din România, respectiv 5.4 grade pe scara Richter. Acesta le-a transmis românilor motivul pentru care nu s-au trimis mesaje RO-Alert, motiv de indignare pentru multă lume. Ulterior, șeful DSU a venit cu noi informații privind aplicația DSU, care ar urma să fie disponibilă începând cu această lună.
Ce alertă au primit românii înainte de cutremur
În jurul orei 6:51, în cursul dimineții de joi, un cutremur cu magnitudinea estimata de 5,4 grade pe scara Richter s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzau, potrivit INFP, fiind resimțit atât în estul României, cât și în sud, fără a produce pagube materiale sau victime. Pe lângă sperietura imensă trăită de milioane de români. Unii dintre cetățeni au anunțat că au fost înștiințați c privire la declanșarea cutremurului, în schimb ce alții, nu.
După analizarea situației, s-a ajuns la concluzia că, o parte dintre telefoanele care folosesc sistemul de operare Android au primit mesaje de avertizare, cu 10 secunde înainte de seism. Vestea că unii cetățeni au fost informați, iar alții nu, a reprezentat subiect de dispute în spațiul public.
De asemenea, jurnalistul Stelian Muscalu a confirmat alerta primită pe telefin, afirmând că ar fi avut timp chiar să fugă din casă înainte de seism.
”A fost cutremur (5.3), probabil asta știți deja. Întrebarea este dacă voi ați primit înainte alerta de cutremur. Eu am primit mesaj cu vreo 10 sec înainte să danseze patul cu mine, deci aveam timp să ies din casă daca nu-i dădeam cu ignore”, a transmis pe Facebook jurnalistul.
Raed Arafat, primele informații după cutremurul care a zguduit România
La puțin timp după seismul care a speriat românii, Raed Arafat a explicat că sistemul RO-Alert nu a transmis niciun mesaj de avertizare, iar cei care au primit totuși un astfel de mesaj a fost transmis din altă sursă. Șeful DSU a explicat motivul pentru care sistemul RO-Alert nu a transmis niciun mesaj, dorind să se evite inducerea panicii în rândul cetățenilor.
„În primul rând, este foarte greu de prezis. Chiar dacă vine o informare cu 10 secunde înainte, riscul de a induce panică este foarte mare.
Din cauza aceasta, nu putem să îl folosim astfel, deși avem planuri în viitor, însă doar după ce identificăm partea de folosire a populației, care nu trebuie să intre în panică și să fugă pe scări sau la lift”, a explicat medicul Raed Arafat.
În cursul serii de joi, șeful DSU a venit cu informații de ultimă oră privind noua aplicație DSU, care ar trebui să fie disponibilă în această lună. Momentan, ea se află în lucru, urmând ca utilizatorii să poată beneficia în viitor de un format modern, care oferă serivicii valoroase de prim-ajutor în multe situații de urgență, precum salvarea din situații limită, salvarea semenilor, protecția antiseismică.
”Aplicaţia Departamentului este în refacere şi o să fie o formă mult mai prietenoasă, se lucrează pe ea de ceva timp. Nu se poate descărca momentan, până nu va fi modernizată. Luna asta vom lansa forma nouă a ei.
Acolo sunt mai multe sfaturi, cum te pregăteşti, cum te protejezi, cum te autosalvezi în unele situaţii, cum ajuţi pe alţii să se salveze, pentru că oriunde mergeţi într-o ţară unde riscul sismic este prezent, ţările care vor să crească rezilienţa populaţiei, învaţă populaţia cum să supravieţuiască şi cum să se ajute, cum ajută unul pe celălalt”, a declarat Raed Arafat.
Pe cine trebuie să ne bazăm prima dată în caz de forță majoră?
Potrivit șefului DSU, primul ajutor, până la sosirea autorităților, ni-l pot oferi vecinii sau noi lor, astfel că este absolut necesar să ne bazăm inclusive pe sprijinul persoanelor cele mai apropiate de locul incidentului.
Șeful DSU a subliniat importanța existenței proviziilor petru 72 de ore, astfel că, este necesar să avem în casă alimente și obiecte precum lantern, radio cu baterii, etc.
”Primii salvatori sunt vecinii. Autorităţile vor veni cu siguranţă, dar este imposibil să apară în toate punctele unde este nevoie, instantaneu, în acelaşi moment.
Din cauza asta spunem, 72 de ore de provizii, apă, alimente neperisabile, medicamentele pentru bolnavii cronici, lanterna, radio cu baterii, toate astea trebuie să existe şi să le ai şi dacă apare ceva, rămâi şi aştepţi ajutorul şi chiar anunţi că ai o problemă, unde eşti, atunci aitorităţile ştiu unde să vină să te ajute”, a declarat Arafat, la Digi24.