Raed Arafat cere autorităților locale să pregătească oamenii pentru evacuare: „Cuvântul este anticipare, nu reacţie”
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a făcut marți, 24 septembrie, un apel către prefecții și Comitetele Județene pentru Situații de Urgență (CJSU) din județele aflate pe cursul Dunării, cerându-le să pregătească populația pentru o eventuală evacuare în fața viiturii care se apropie de România. Oficialul a subliniat importanța anticipării și pregătirii înainte ca situația să devină critică, cerând autorităților să ia măsuri din timp și să nu reacționeze târziu.
Raed Arafat, solicitare către autoritățile locale
”Intrăm în faza de pregătire”, a declarat Raed Arafat, referindu-se la viitura care se îndreaptă spre România pe Dunăre. ”Comparativ cu ce s-a întâmplat la Galați, unde inundațiile au luat autoritățile prin surprindere, aici știm că vine viitura. Cuvântul de ordine trebuie să fie anticipare, nu reacție”, a adăugat acesta, potrivit News.ro.
Raed Arafat a insistat asupra faptului că autoritățile trebuie să fie bine pregătite și să comunice eficient cu populația. El le-a cerut autorităților locale să informeze din timp locuitorii despre potențialul risc și să se asigure că aceștia sunt gata de evacuare, dacă va fi necesar.
Planuri clare și pregătire maximă
Raed Arafat a subliniat că toate structurile de urgență trebuie să fie pregătite la capacitate maximă. În momentul în care este emis un cod portocaliu, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și prefecții trebuie să activeze imediat grupele operative și să declanșeze planurile de acțiune.
”Trebuie să avem toate planurile pregătite pentru evacuare, să știm de unde se vor aduce mijloacele de transport și care sunt localitățile ce ar putea fi afectate”, a subliniat Raed Arafat.
Totodată, șeful DSU a cerut autorităților să asigure că populația are pregătite bagajele esențiale, precum actele, banii și medicamentele, pentru a fi gata de plecare în cazul unui ordin de evacuare.
”Chiar dacă șansele sunt minime, pregătirea este esențială. Populația trebuie să știe cum să reacționeze în cazul unui ordin de evacuare”, a precizat Raed Arafat.
Mobilizare rapidă și colaborare între instituții
Raed Arafat a cerut colaborare strânsă între autoritățile locale, Apele Române și Ministerul Apărării Naționale pentru instalarea rapidă a digurilor temporare, dacă va fi necesar.
”Nu așteptați până în ultima clipă. Dacă știm că viitura vine și există un risc, e mai bine să evacuăm preventiv decât să ne confruntăm cu situații de urgență atunci când apele au crescut deja”, a avertizat acesta.
El a mai cerut ca bărcile și motopompele de intervenție să fie pregătite și direcționate către zonele care au nevoie de ele, iar mesajele RO-Alert să fie trimise din timp, așa cum s-a întâmplat în cazul inundațiilor recente de la Galați. Oficialul a insistat ca mesajele să fie clare și să indice exact ce trebuie să facă populația în caz de evacuare.
Pe lângă pregătirea generală, Raed Arafat a cerut autorităților să identifice persoanele vulnerabile, inclusiv pe cele imobilizate la pat sau cu dizabilități, pentru a se asigura că acestea pot fi evacuate din timp, dacă situația o va impune.