Raed Arafat, avertisment categoric pentru români. Ce se întâmplă cu pacienții internați în spitale: „Ne pregătim să creştem capacitatea la ATI”
Valul cinci al pandemiei ia cu asalt România, astfel că de la zi la zi, tot mai multe persoane sunt infectate cu Covid-19. În timp ce unii medici ne asigură că acest val ar putea fi ultimul, organizațiile de sănătate internaționale trag semnale de alarmă privind gravitatea tulpinii Omicron, varianta dominantă a acestui val. Raed Arafat a transmis cu puțin timp în urmă situația spitalelor din România în această perioadă. Spre deosebire de valurile anterioare, până în acest moment, lucrurile se prezintă puțin diferit.
Câți pacienți se află în secțiile ATI
Șeful DSU a transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost internați la ATI 43 de pacienți, dintr-un total de 500, cifră atinsă în timpul zilei de joi. Medicul a menționat și faptul că, pentru moment, există capacitate de primire pacienți, însă este luată în calcul asigurarea unor locuri suplimentare, în cazul în care numărul pacienților infectați cu Covid-19 , care vor avea nevoie de îngrijire în ATI, va crește.
”Din fericire, până acum, impactul nu este unul major, care să necesite paturi suplimentare şi capacităţi suplimentare. (…) Astăzi am depăşit 500 de cazuri în secţiile de Terapie Intensivă, dar capacitate pentru preluare încă există, nu putem să spunem că am intrat într-o situaţie de incapacitate.
Normal, monitorizăm foarte atent acest lucru şi orice este nevoie de sprijin pentru completare şi Ministerul Sănătăţii e foarte atent la asta ţi noi venim cu orice sprijin care este necesar”, a declarat Raed Arafat, miercuri seară, la sediul ISU Prahova.
Situația la ATI este imprevizibilă
În cadrul aceleiași intervenții, șeful DSU a anunțat ce urmează să se întâmple în viitorul apropiat. Acesta nu exclude posibilitatea ca numărul infectărilor să crească din ce în ce mai mult, astfel că, va crește implicit și numărul internărilor la ATI. Până în acest moment, internările care se fac la Terapie Intensivă nu sunt constant, astfel că totul va depinde de cum va evolua situația.
”Cu cât creşte numărul cazurilor pozitive, există posibilitatea să crească şi numărul cazurilor din Terapie Intensivă în continuare. Până ieri am avut dublarea de la 8.000 la 16.000, astăzi suntem tot pe la 16.000. Dar astăzi am avut 43 de pacienţi noi internaţi la Terapie Intensivă, deci depinde; sunt zile în care avem doi pacienţi noi în Terapie Intensivă, sau unu, sunt zile în care avem 20 sau 30, dar astăzi am avut 43. Să vedem cum va fi situaţia în următoarele zile.
Dacă va continua impactul pe Terapie Intensivă să se interneze un număr mare de pacienţi zilnic, normal că ăsta este un semnal de alarmă că există un impact serios, mai ales că avem persoane care sunt nevaccinate, vulnerabile”, a completat șeful DSU.
Pericolul reprezentat de tulpina Delta nu a trecut
Raed Arafat a avertizat asupra faptului că tulpina Delta este încă prezentă printre noi, ceea ce înseamnă că, posibilitatea ca o persoană să dezvolte forme grave ale infecției nu este exclusă.
Nu toate formele sunt cauzate de Omicron, sunt şi forme cauzate de Delta care ştim că are un impact şi duce bolnavul care este nevaccinat sau cu vulnerabilităţi şi comorbidităţi îl duce către Terapie Intensivă, aşa că rolul nostru este să ne pregătim să creştem capacitatea, dacă este nevoie, încontinuu”, a adăugat şeful DSU.
În concluzie, șeful DSU a atras atenția asupra situației actuale, subliniind faptul că există încă multe persoane aflate în categoriile vulnerabile, fie ele nevaccinate sau cu mai multe cormobidități.