Radu Banciu, reacție dură după victoria lui Piedone la Sectorul 5: „Vreau răul domnului Piedone și nu aș vrea să …”
Potrivit numărătorii voturilor, cel care va conduce sectorul 5 al Capitalei va fi Cristian Popescu Piedone, fostul primar al sectorului 4 și actual condamnat la închisoare pentru opt ani și șase luni cu executare, în dosarul Colectiv. Chiar și în această situație, Piedone a fost ales primar de către cetățeni, lucru care l-a scos din sărite, inclusiv pe Radu Banciu, realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu”.
65 de oameni morți, uitați de toată lumea
În urmă cu cinci ani, tragedia din clubul Colectiv avea să aducă teroare în rândul a milioane de români. Suferință fără margine, mesaje pline de durere, acuzații grave, mii de lumânări aprinse au fost câteva dintre momentele trăite de fiecare dintre noi. Pedepsirea vinovaților pentru moartea a 65 de tineri și traumatizarea pe viață a altor câteva zeci părea să fie principalul scop al multora dintre noi.
Iată, că nu la mult timp după nenorocire, primarul de atunci, care a permis funcționarea clubului în condiții de nesiguranță, se află iar la cârma unui sector din București. Potrivit ultimelor date, Cristian Piedone va fi noul primar al sectorului 5.
Începând cu părinții copiilor morți la Colctiv, până la persoane publice, această veste a adus șoc și groază pentru situația defectuoasă a legilor din România.
De curând, jurnalistul Radu Banciu și-a exprimat revolta față de lipsa de conștiință a cetățenilor care au pus ștampila pe acest candidat, fără a ține seamă că locul lui ar trbui să fie la pușcărie. În cadrul emisiunii pe care o moderează, prezentatorul a vorbit despre această situație tristă, mărturisind că el dorește ca Piedone să plătească 15 ani de închisoare pentru fapta sa.
Ce mesaj a transmis Radu Banciu
Radu Banciu nu a ezitat să reamintească de tragedia petrecută pe 30 octombrie 2015, din Clubul Colectiv, acolo unde în locul celor 65 de tineri morți putea fi oricine.
„Cristian Popescu Piedone știa că-i Băluță la 4 și nu poate să-l bată și s-a dus la 5 și a câștigat el, bă! Bă, e Piedone Primarul Sectorului 5!!
Vine pușcăria acuma, că am înțeles că se judecă deja apelul. Opt ani jumate a luat în primă instanță. L-a votat Bucureștiul. A zis: „Lasă-l, dă-l dracu de Colectiv, că și eu i-aș fi omorât pe ăia dacă puteam; las să vină Piedone…”.
Dar el a luat șpagă atunci. Am înțeles că zicea domnul Mănăstire că noi nu vrem răul nimănui. Ba da, îl vrem! Vreau răul domnului Piedone și nu aș vrea să ia opt ani și jumătate, aș vrea ca în apel să ia 15 ani.
Și, cum el nu știe să scrie, să stea 15 ani la pușcărie, pentru că lucrul ăla se putea întâmpla de oricâte ori, se putea întâmpla absolut oricui, iar cei care au trăit acel moment nu-l mai pot repara niciodată.
Pentru asta, el a ieșit primar în Sectorul 5. Asta este Capitala României!”, a afirmat Radu Banciu.