Cum vrea Primăria să te țină legat de RADET cu orice preț
Până la central termice de apartament, RADET era singura sursă de încălzire. Mai nou, Primăria ar vrea să țină locuitorii legați la acest sistem și are o idee de cum să facă asta.
Bucureștenii nu vor mai avea dreptul să se debranșeze de la sistemele centralizate de încălzire. Decizia a venit de la Consiliul General al Municipiului București și a fost anunțată pe 18 octombrie.
CGMB a aprobat pe 18 octombrie un un studiu care stabilește zonele unitare de alimentare cu energie termică din oraș. Acestea sunt aproape toate zonele unde există rețea RADET. Potrivit legii energiei termice, debranșarea de la sistem în aceste zone este interzisă.
Această măsură vine în condițiile în care sistemul RADET este aproape fără speranță.
În acest context, ;egea serviciului public de alimentare cu energie termică (325/2006) prevede că zona unitară de încălzire reprezintă aria geografică care aparţine unei unităţi administrativ-teritoriale. În interiorul acesteia se poate promova o singură soluţie tehnică de încălzire (art. 5).
De asemenea, în interiorul zonelor unitare alimentate din RADET, aprobate de autoritatea locală, nu se vor aproba debranşări, potrivit proiectului de hotărâre adoptat. În același timp acolo unde se construiesc noi ansambluri rezidențiale, vor fi obligați să se branșeze la RADET.
Cătălin Deaconescu, consilier PNL, a spus că liberalii cer de doi ani aprobarea
acestui proiect. „Nu poți să ai un sistem eficient, cu costuri previzibile, dacă schimbi de fiecare dată numărul de consumatori, dacă pe o scară de bloc jumătate au centrală”, a spus acesta, citat de HotNews. Tot el a mai precizat că „proiectul este însă puțin excesiv”, în sensul că nu există posibilitatea de debranșare acolo unde sunt probleme cu furnizarea agentului termic.
Parlamentul a lucrat la o lege similară în favoarea RADET
Pe lângă prevederile legale menționate în proiectul adoptat de Consiliul General, în iulie 2018, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006. Acesta interzicea debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire în zonele declarate unitare de autoritățile locale.
Preşedintele Klaus Iohannis nu a promulgat proiectul și l-a trimis la reexaminare. El a spus că aceste norme ar restânge dreptul consumatorilor de a-şi alege produsele şi serviciile în acord cu propria voinţă şi cu nevoile acestora.
„Prin restricţionarea unor anumite soluţii aferente energiei termice se pot crea premisele descurajării concurenţei pe piaţa energiei termice şi a soluţiilor alternative, creându-se astfel o situaţie de poziţie dominantă a societăţilor care oferă energie termică în sistem centralizat, cu consecinţa lipsirii beneficiarilor de posibilitatea de a alege soluţia cea mai eficientă pentru nevoile lor”, se menţionează în cererea de reexaminare adresată Parlamentului de Iohannis.
În plus, Iohannis a spus că aceste prevederi creează şi premisele încălcării art. 8 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, potrivit căruia: „Sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa”.