Putin, cel mai grav avertisment de până acum. Capitalele Europei, în vizorul rușilor

de: Andrei Simion
13 07. 2024

Rusia amenință că va bombarda capitalele țărilor din Europa cu rachete. Reacția Moscovei vine după ce SUA au anunțat că vor desfășura, din 2026, rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Germaniei, ca parte a măsurilor de a-l descuraja pe Vladimir Putin să atace NATO.

Vladimir Putin amenință Europa

Declaraţia americano-germană, publicată în marja Summitului NATO de la Washington, arată că „desfăşurări episodice” ale rachetelor cu rază lungă vor începe peste doi ani. Vor fi, de asemenea, rachete SM-6 şi „arme hipersonice aflate în dezvoltare”, cu rază de acțiune mai mare decât capacitățile staționate în prezent pe teritoriul Europei.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a avertizat că metropolele europene ar putea ajunge „victime ale unei confruntări între Washington și Moscova”.

„Europa, țintă pentru rachetele noastre, iar țara noastră, țintă pentru rachetele americane din Europa. Am cunoscut deja acest lucru (pe vremea Războiului Rece între SUA și URSS, n.r.). Avem capacitatea de a opri aceste rachete, dar victimele potențiale sunt capitalele acestor țări europene”, a declarat Dmitri Peskov.

Decizia care a înfuriat Rusia

În luna mai, Statele Unite ale Americii au transportat un sistem lansator Typhoon pe insula daneză Bornholm pentru o serie de exerciții militare, informația fiind confirmată de Washington. Acest sistem poate lansa diverse tipuri de rachete antiaeriene, dar poate opera și rachete menite să distrugă ținte terestre. În plus, se bazează pe lansatorul Lockheed Martin Mk 70 și este capabil să trimită spre țintă rachete SM-6 (Standard Missile 6) și Tomahawk.

Rachetele SM-6 pot fi folosite împotriva avioanelor, dar și a rachetelor de croazieră, anti-navă și balistice. Totodată, pot fi utilizate împotriva țintelor terestre, având o rază de acțiune de 370 – 450 de kilometri.

În ceea ce privește rachetele Tomahawk, o variantă terestră, cunoscută sub denumirea de BGM-109G Gryphon, a fost dezvoltată și desfășurată în anii ’80 ca parte a unui program strategic al Statelor Unite în vremea Războiului Rece.

Printre națiunile care au găzduit rachete Tomahawk / Gryphon s-au numărat Marea Britanie, Germania Federală, Italia și Olanda.