Punea miere în loc de zahăr în cafea şi întârzia cu pâinea la masă. Motivele invocate de Gică Hagi pentru a divorţa de prima soţie
Detalii neștiute despre fostul căpitan al „Generației de Aur”. Înainte de a se căsători cu Marilena, i-a jurat dragoste unei alte femei. Mariajul nu avea să reziste. Motivele invocate de Gică Hagi pentru a divorţa de prima soţie sunt pur și simplu uluitoare. Ce a notat fostul fotbalist român la secțiunea argumentelor de pe cererea de despărțire.
Motivele invocate de Gică Hagi pentru a divorţa de prima soţie
Puțini oameni își mai aduc aminte de primul mariaj al „Regelui” fotbalului românesc. Înainte de a se căsători cu Marilena, Gică Hagi i-a jurat dragoste pe viață unei tinere machidoance, pe nume Lena Celnicu. Se întâmpla în anul 1990, când sportivul era în vârstă de 25 de ani. Se afla, atunci, la apogeul carierei sale de fotbalist.
Gică Hagi și Lena Celnicu s-au căsătorit oficial pe data de 15 iulie. A fost petrecere uriașă, la vremea respectivă. Sute de invitați i-au bucurat pe cei doi îndrăgostiți cu prezența lor la marele eveniment. Puțini preconizau ce avea să se întâmple ulterior, însă. La doar câteva luni distanță, cuplul avea să divorțeze.
Fostul căpitan al „Generației de Aur” a fost cel care a depus cererea pentru divorț. Prima dată, solicitarea a fost înaintată magistraților de la Tribunalul Constanța. Motivele invocate de Gică Hagi pentru separarea de prima lui soție par ireale.
„Pune miere în loc de zahăr în cafea”/ „Soția a întârziat cu pâinea la masă” – sunt două dintre argumentele pe care Gică Hagi le-a prezentat în cererea de divorț depusă la Tribunalul Constanța.
Magistrații i-au respins cererea de divorț în mod repetat
După consultarea documentului, magistrații de la Tribunalul Constanța au respins acțiunea înaintată de fostul căpitan al „Generației de Aur”. Acest lucru nu l-a oprit pe fostul fotbalist să lupte pentru a-și duce planurile la capăt.
S-a plimbat în mai multe instanțe din țară, inclusiv la București, Oradea și Brașov, pentru a se despărți oficial de cea care îi era nevastă. În cele din urmă, Gică Hagi a revenit cu cererea de divorț în Capitală, unde magistrații i-au dat undă verde.
Fostul mare fotbalist român a reușit, astfel, să se despartă oficial de Lena Celnicu. În schimb, a avut de scos din buzunar o sumă uriașă de bani: 300.000 de dolari. În anul 1995, Gică Hagi s-a recăsătorit cu actuala parteneră, pe nume Marilena.
Cine este Lena Celnicu, prima nevastă a lui Gică Hagi
Prima soție a lui Gică Hagi are, în prezent, 51 de ani și deține o funcție importantă la una dintre băncile de top din țara noastră. Potrivit informațiilor dezvăluite în presă de-a lungul timpului, Lena Celnicu este membră a unui board de conducere a unei instituții bancare.
O persoană apropiată de prima nevastă a lui Gică Hagi a dezvăluit că aceasta nu a vorbit niciodată despre mariajul său cu fostul mare fotbalist. Colegii de la locul de muncă au aflat despre subiectul cu pricina din ziare.
„Nu vorbește niciodată despre Gică Hagi. Noi am aflat din presă că a fost căsătorită cu el. Nu îndrăznește nimeni să deschidă acest subiect cu dânsa. Este foarte preocupată de copiii săi, cu care are o relație apropiată”, a declarat o sursă, într-o intervenție pentru PlaySport.
La locul de muncă, Lena Celnicu este descrisă drept o mamă pentru fetele tinere. Pentru echipă, este un fin psiholog, a mai spus sursa citată. În ceea ce privește evoluția sa profesională, reprezintă un model pentru toți angajații, participând în permanență la toate cursurile de specialitate.