Pune apă de gură pe bătături. Leacurile din popor care fac minuni pentru sănătate
Dacă te-ai săturat să dai o grămadă de bani pe tot felul de creme şi unguente care nu au avut prea multe rezultate, poţi încerca leacurile băbeşti. Simple şi cu un efect garantat, acestea trebuie să fie ştiute de toţi românii.
Leacuri din popor de care trebuie să ai habar
Leacurile din popor au început să fie uitate şi înlocuite cu medicamente scumpe, însă specialiştii recomandă ca înainte de a ne îndrepta către medicina tradiţională să încercăm variantele naturale. Acestea izvorăsc din experienţa şi cunoştinţele bătrânilor, motiv pentru care nu ar trebui să le ignorăm.
De exemplu, un leac băbesc pentru durerea de spate este compresa cu hrean ras şi stropită cu alcool sanitar. Se pune pe zonele afectate şi se ţine cel puţin o oră. În cazul în care te dor tălpile şi simţi că nu îţi trece cu nimic, foloseşte o minge de tenis. Rulează cu talpa bila pentru câteva minute şi gata, ai scăpat de această problemă.
Apa de gură mentolată este un puternic antispetic, ceea ce o face perfectă pentru enervantele şi dureroasele bătături. Umezeşte un disc demaschiant cu apă de gură şi tamponează bătătura de trei ori pe zi, până ce zona se usucă. Un alt leac din popor este cel cu gălbenuş de ou, miere şi lapte fierbinte. Este un excelent remediu împotriva durerii în gât şi a tusei. Ceaiul de ceapă este, însă, “vedeta” remediilor împotriva acestor afecţiuni.
Te doare capul? Ia un creion între dinţi
Dacă te doare capul şi nu doreşti să mai iei calmante, atunci poţi încerca un truc din popor. Tot ce ai de făcut este să ţii un creion între dinţi pentru câteva minute. Muşchii se vor relaxa iar tu vei scăpa de orice disconfort.
Cu siguranţă îţi aduci aminte că atunci când erai copil şi făceai febră, mama sau bunica îţi înmuiau şosetele în oţet cald pentru a scădea temperatura. Nimic mai urât, nu-i aşa?! Pentru durerea de stomac, bătrânii recomandă să bei 15 grame de cafea măcinată fiartă în 150 de ml de rachiu.
Cartofii raşi fac minuni pentru roşu în gât. Ce trebuie să faci?! Pune cartofii raşi într-un tifon, stropeşte-i cu spirt, după care aplică pe gât pentru câteva minute.
„Sunt eficiente şi în cazul durerilor de cap şi calmează tusea seacă”, spune medicul pediatru Rodica Nanu, de la Clinica Medicover din Bucureşti.
Indiferent de trucul din popor la care vrei să apelezi, este importat de precizat că sfatul unui medic este mai important decât orice leac băbesc. Aşadar, în cazul în care simptomele nu se ameliorează, apelaţi la cunoştinţele unui doctor cât mai repede cu putinţă.