Cum vrea PSD să marcheze tragedia din Colectiv, după trei ani

de: Andreea Cuzub
13 09. 2018

După aproape trei ani de la tragedia din Colectiv, parlamentarii PSD au depus două proiecte de lege prin care doresc să marcheze evenimentul.

Inițiativa are ca scop instituirea „Zilei Pacientului Ars”, dar și a „Zilei naționale a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri”, cel din urmă dorind să avertizeze cu privire la consecințele grave ale contrabandei.

Proiectul „Ziua Pacientul Ars” îi aparține deputatului PSD Florin Buiuc, care vrea să marcheze ziua de 30 octombrie 2015, deoarece, așa cum susține și el, a reprezentat cel mai grav incendiu într-un club, dar și și cel mai grav accident din țară de după ’89. Cu alte cuvinte, acesta dorește să pună accentul pe impactul emoțional pe care pacienții care au suferit de arsuri îl suferă.

Cel de al doilea proiect îl are ca inițiator pe președintele comisiei de buget-finanțe din Senat, Viorel Arcaș. Acesta vrea ca ziua de 21 aprilie să devină „Ziua națională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri”. Împreună cu ceilalți inițiatori, acesta susține că, în România, traficul ilicit se manifestă prin contrabandă și trafic de produse contrafăcute.

Tot ei consideră că traficul ilicit de mărfuri afectează economia statului și bugetul acestuia. Proiectul dorește o mai bună comunicare între reprezentanții administrației publice, agenții economici și societatea civilă, care ar ajuta la rezolvarea actualelor probleme.