Protest azi la Galați. Şoferii societăţii de transport public ies în stradă pentru a-și striga nemulțumirile legate de explozia preţurilor la carburanţi
Șoferii societății de transport public din municipiul Galați sunt nemulțumiți de situația economică financiară dezastruoasă în care se află firma SC Transurb. Aceștia sunt de părere că vina aparține managerilor, dar și exploziei de prețuri la carburanți și energie.
Șoferii societății de transport public din Galați ies la protest
În primele șapte luni ale acestui an, societatea de transport public a înregistrat pierderi de peste 5 milioane de lei, potrivit acestora. Dacă situația nu se va îndrepta pe viitor, societatea nu va mai putea desfășura activitatea de transport în orașul Galați până la finalul acestui an.
„Considerăm că această situaţia a fost generată, pe de o parte de subfinanţarea societăţii de către autorităţile locale, prin decontarea unui preţ pe kilometru sub cel real, iar pe de altă parte, de unele nereguli petrecute în managementul societăţii în ultimii ani.
Numărul de autobuze insuficient, aprovizionarea cu piese de schimb deficitară, depăşiri substanţiale la consumul de carburant fără o justificare clară, salariaţi fără valoare profesională în posturile cheie, decontări fictive în urma unor controale”, susţin reprezentanţii Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb Galaţi.
Mai mult de atât, șoferii sunt de părere că sunt de vină și explozia prețurilor la gaze, energie și carburanți, dar și faptul că salariile acestora nu au fost majorate cu rata inflației.
„La toate acestea se adaugă explozia preţurilor la energie, gaze, carburanţi, alimente etc şi viitorul incert pe care îl simt salariaţii, în timp ce salariile tarifare ale acestora trebuiau indexate cu rata inflaţiei aferentă anului 2020, încă din luna ianuarie, clauză contractuală pentru care s-au făcut …doar promisiuni!”, au anunţat reprezentanţii Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb Galaţi prin intermediul unui comunicat de presă.
Sindicaliștii au decis să organizeze o acțiune de protest în cursul zilei de joi, 16 septembrie, între orele 10:30 și 11:30. Protestul va avea loc în fața Prefecturii Galați.
Protest al șoferilor în județul Vaslui
Mai mulți șoferi au protestat pe DJ 244D, drumul care face legătura cu județul Iași, din cauza stării proaste în care se află drumul. Protestatarii reclamă faptul că porțiune de drum care se află pe raza județul Iași arată bine, însă partea aferentă județului Vaslui este plină de gropi și deteriorată.
În campania electorală, Consiliul Județean Vaslui și Consiliul Județean Iași au promit că vor moderniza drumul de la Huli către Coropceni. Cu toate acestea, s-a făcut foarte puțin, în scopul votării. Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că va repara drumul atunci când vor fi fonduri.