Promisiunea lui Putin pentru Kim jong Un care vizează direct americanii

de: Ionuț Vieru
18 06. 2024

Președintele Vladimir Putin încearcă să construiască o relație mai bună cu Coreea de Sud și are de gând să o susțină împotriva SUA, se arată într-un articol publicat de presa nord-coreeană.

Vladimir Putin susține Coreea de Nord împotriva SUA

Liderul Kremlinului a promis că va aprofunda legăturile comerciale și de securitate dintre Rusia și Coreea de Sud. În același timp, o va susține pe cea din urmă împotriva Statelor Unite ale Americii.

Putin a lăudați Phenianul pentru că a rezistat la presiunea economică și șantajul la care SUA a apelat, spune el. Acesta a promis să reziste împreună restricțiilor unilaterale nelegitime, să dezvolte comerțul și să consolideze securitatea.

„Washingtonul, care refuză să pună în aplicare acordurile încheiate anterior, înaintează în mod continuu noi cerinţe, din ce în ce mai stricte şi evident inacceptabile.

Rusia a sprijinit întotdeauna şi va continua să sprijine RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) şi eroicul popor coreean împotriva unui inamic insidios, periculos şi agresiv”, a declarat Putin în articolul tipărit de ziarul Rodong Sinmun din Coreea de Nord.

Vizita lui Vladimir Putin vine în contextul în care SUA acuză Phenianul că a furnizat Rusiei rachete balistice și peste 11.000 de containere cu muniții pentru a fi utilizate împotriva Ucrainei.

Moscova și Phenianul au negat aceste acuzații și au declarat că își vor intensifica legăturile militare. De asemenea, Casa Albă a declarat că este îngrijorată de aprofundarea relațiilor dintre Rusia și Coreea de Nord.

Ce parteneriat va semna Vladimir Putin cu Coreea de Nord

Kremlinul a anunțat că Rusia și Coreea de Nord vor semna „documente importante” în timpul vizitei președintelui Vladimir Putin la Phenian. AFP raportează că aceste documente ar putea include semnarea unui „parteneriat strategic”.

„Documente foarte importante, foarte semnificative vor fi semnate. Acest tratat, dacă va fi semnat, va fi desigur condiţionat de evoluţia profundă a situaţiei geopolitice în lume şi în regiune şi de schimbările calitative care au avut loc recent în relaţiile noastre bilaterale.

Asupra acestui tratat părţile încă lucrează şi o decizie finală asupra semnării lui ar putea fi luată în orele următoare” a declarat Consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Ușakov.