Proiect de artă finanțat de Guvern: ești plătit să nu faci nimic toată viața. Începe în 2026
Proiectul experimental de artă va fi pus în practică în Suedia iar cei care se vor înscrie vor fi plătiți ca să nu facă nimic toată viața. Este și motivul pentru care a primit numele „Slujbă eternă”.
Experimentul, desris de Washington Post, va fi pus în practică în Göteborg, începând din 2026. Le va permite celor care vor să ia parte să urmărească filme, programe TV, să citească, să se plimbe și să-și respecte obiceiurile, inclusiv cele legate de somn. Singura obligație pe care o vor avea va fi aceea de a apăsa pe un buton la începutul și la sfârșitul programului pentru a aprinde, respectiv a închide luminile.
Nu sunt necesare anumite calificări, oricine ar putea aplica pentru acest loc „de muncă”. Artiștii care au gândit proiectul vor începe să adune CV-urile în 2025, când se estimează că platforma necesară experimentului va fi gata.
Ce are de făcut angajatul care nu trebuie să facă nimic
Angajatul care va fi selectat va avea obligația se a se prezenta zilnic într-un spațiu special amenajat (zonă aflată acum în construcție și prezentată ca o viitoare stație de tranzit). Acolo va apăsa pe un cronometru. Butonul, odată atins, va aprinde o serie de lumini fluorescente care vor lumina o platformă. În felul acesta, călătorii și navetiștii care vor ajunge în viitoarea stație de tranzit vor afla că angajatul… a venit la muncă.
Și la sfârșitul programului „de lucru” angajatul va apăsa din nou pe buton, ceea ce înseamnă că luminile vor fi stinse. Între prima apăsare de buton și a doua, angajatul poate face orice, chiar și să plece de la locul de muncă și să-și vadă de alte treburi.
Pentru întreaga operațiune va primi un salariu de 2.320 de dolari pe lună și va beneficia de creșteri salariale anuale, de vacanțe și de pensie.
Cum a apărut ideea „Slujbă eternă”, de plată pentru ZERO muncă
Slujbă eternă – cum a fost numit experimentul de artă – este realizat de Simon Goldin și Jakob Senneby .
Totul a pornit din 2017, când Agenția Publică de Artă din Suedia și Administrația de Transport din Suedia au anunțat o competiție internațională pentru artiștii interesați să contribuie la noul design al unei stații de tren.
Câștigătorul ar urma să primească 7 milioane de coroane suedeze, ceea ce ar însemna 750.000 de dolari.
Simon Goldin and Jakob Senneby s-au înscris în concurs și s-au remarcat prin faptul că au sugerat evitarea sculpturilor și a picturilor murale care apar de obicei în hub-uri.
Propunerea lor a fost ca banii primiți de la stat ca premiu să fie folosiți de un așa-zis angajat care să nu facă nimic toată ziua.
„În fața automatizării în masă și a inteligenței artificiale, amenințarea este ca noi toți să devenim inutili.” Simon Goldin & Jakob Senneby
Despre proiectul lor, cei doi artiști au spus că se dorește un semnal de alarmă, în condițiile în care oamenii folosesc tot mai mult dispozitive cu inteligență artificială, iar contribuția lor este redusă, de multe ori, aproape de minim, în mai multe domenii.