Programul Metrorex de Paşte 2023. Bucureştenii nu au voie cu lumânări aprinse în noaptea de Înviere
În cazul în care vremea va permite, foarte mulți dintre români vor pleca la biserică în Noaptea de Înviere fără mașini. Cei care vor vrea să se deplaseze la lăcașurile sfinte din alte cartiere vor apela cu încredere la metrou. Așadar, care este programul Metrorex de Paşte 2023. Bucureştenii nu au voie cu lumânări aprinse în noaptea de Înviere.
Cum va circula metroul în noaptea de Înviere. Anunțul Metrorex
Ca în fiecare an, de Paște 2023, metroul va circula astfel încât credincioșii să se poată deplasa spre case după slujba de Înviere.
Astfel, Metrorex a anunțat cum vor putea călători bucureștenii cu transportul în comun în perioada sărbătorilor de Paște, inclusiv în Noaptea de Înviere, începând cu Vineri, 14 aprilie.
Program special până pe 17 aprilie
Astfel, în zilele de 14, 15, 16 și 17 aprilie 2023, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, potrivit graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale.
De asemenea, în noaptea de Înviere, care pică între 15 spre 16 aprilie 2023, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 și 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute.
Este interzisă intrarea cu lumânări aprinse
În plus, românii care circulă cu metroul trebuie să știe că accesul în trenuri cu lumânări aprinse, candele aprinse…etc este strict interzis pentru evitarea oricăror evenimente nefericite.
Pe de altă parte și Societatea de Transport București a anunțat cum se va desfășura transportul în comun în București pe durata sărbătorilor de Paște.
Programul STB pentru Paște 2023
Conform STB, vineri, 14 aprilie, și luni, 17 aprilie, a doua zi de Paște, autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din Capitală vor circula conform unui program de weekend.
De asemenea, în Noaptea de Înviere, 15 spre 16 aprilie, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte, precum și de cele ale liniei 783, conform orarului obișnuit. De asemenea, STB va menține în circulație și tramvaiele liniei 41 până la orele 3:00, acesra circulând la intervale de 20 de minute.
Cum va fi vremea în noaptea de Înviere
Pe de altă parte, a fost actualizată prognoza meteo, astfel că directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a informat cum va fi vremea în Noaptea de Înviere.
„În noaptea de sâmbătă spre duminică, temperaturile minime la nivelul întregii țări se vor încadra între 2 și 10 grade, iar în Capitală va fi o minimă de 7-9 grade Celsius. Sâmbătă vor fi maxime între 14 și 20 de grade, iar duminică între 15 și 20 de grade. Temperaturile e posibil să fie ușor mai mici în zona litoralului.
Mâine și vineri vorbim de o vreme în încălzire. Mâine vom avea temperaturi maxime de 13 până la 21 de grade, cu 19 grade în Capitală. Vineri vor fi temperaturi între 14 și 24 de grade, iar în București e posibil să consemnăm temperaturi de 22-24 de grade”, a anunțat Elena Mateescu, directorul general ANM, potrivit Antena 3 CNN.