Prognoza meteo pentru miercuri, 15 ianuarie. Ultimele informații despre starea vremii de la ANM

Autor: Alexandra Chivu - 20:14, 14 ian. 2020
Prognoza meteo ANM pentru miercuri, 15 ianuarie 2020

Specialiștii de la ANM au informat cum va fi vremea miercuri, 15 ianuarie 2020. Trecător și izolat va burnița ori va fulgui. Experții meteo anunță condiții de polei.

Prognoza meteo pentru miercuri, 15 ianuarie. Informații ANM

Experții de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au informat cum va fi vremea miercuri, 15 ianuarie. În zonele joase din Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei, dar și în Dobrogea vremea va fi închisă, cu ceață asociată și cu depunere de chiciură, care vor persista în cea mai mare parte a intervalului. Acestea vor determina valori diurne de temperatură în jurul celor climatologic specifice pentru mijlocul lunii ianuarie.

Trecător și izolat va burnița ori va fulgui și vor fi condiții de polei. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu nori joși și ceață pe spații mai restrânse, în special dimineața și noaptea, cu precădere pe văi și în depresiuni. Vremea va fi mult mai caldă decât normal pentru această perioadă.

Prognoza meteo pentru miercuri, 15 ianuarie. Ultimele informații despre starea vremii de la ANM
Prognoza meteo pentru miercuri, 15 ianuarie 2020

Cât despre vânt, el va sufla slab până la moderat. Maximele se vor încadra între -2…2 grade Celsius în zonele cu ceață persistentă și 10…12 grade Celsius în zonele deluroase, îndeosebi în cele vestice. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -16 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei și 2…3 grade Celsius în Dealurile Banatului și Crișanei, dar și pe litoral.

Vremea București

În prima parte a zilei, termometrele din București vor arăta 4 grade Celsius, temperatură ce se va simți cu 2 grade Celsius mai mult. Cerul va fi acoperit de nori și ceață. Precipitațiile sunt departe de Capitală, iar vântul va sufla slab, cu o putere de 4 kilometri pe oră.

Noaptea, termometrele vor arăta -4 grade Celsius, temperatură ce se va simți cu un grad mai puțin. Cerul va fi tot acoperit de nori și ceață precum în timpul zilei, vântul va sufla cu o intensitate de 6 kilometri pe oră, iar precipitațiile nu își vor face simțită prezența.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI