Prognoza meteo pentru iulie 2023. Nu scăpăm de ploi, cum va fi vremea în a doua lună de vară

de: Stan Nicu
16 06. 2023

Sunt vești proaste pentru români după ce Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru iulie 2023. Predicțiile experților în meteorologie arată că nu scăpăm de ploi nici luna viitoare. Cum va fi vremea în a doua lună de vară, de fapt.

Prognoza meteo ANM pentru o lună. Cum va fi vremea la început de iulie

Meteorologii ANM estimează că temperaturile în următoarea lună vor fi apropiate de cele calendaristice, excepţie făcând ultima săptămână a lunii iunie, când vor fi uşor mai scăzute în vestul, sud-vestul şi în centrul ţării.

De asemenea, ploile vor continua, cantităţile fiind excedentare, în special în zonele de vest şi nord-vest.

Cine a făcut estimările meteorologice

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, informează news.ro.

De asemenea, este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media înregistrată între 2003-2022.

Prognoza meteo ANM pentru săptămâna 19-26 iunie

Valorile termice în săptămâna prognozată vor fi specifice pentru perioada calendaristică pe întreg teritoriul țării. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, precum şi în cele estice şi sud-estice. În restul teritoriului va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo ANM pentru săptămâna 26 iunie-3 iulie

Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale în regiunile vestice, sud-vestice şi local în cele centrale, în timp ce în restul teritoriului vor fi în general apropiate de cele normale.

De asemenea, cantităţile de ploi vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice, centrale şi la munte, în timp ce în restul teritoriului vor fi în general apropiate de cele normale pentru perioada calendaristică prognozată.

Prognoza meteo ANM pentru săptămâna 3-10 iulie

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. De asemenea, regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru intervalul prognozat, cu posibilitatea unui uşor deficit local în regiunile extracarpatice.

Prognoza meteo ANM pentru săptămâna 10-17 iulie

Mediile valorilor termice în această perioadă se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, posibil uşor mai ridicate în cele sud-estice.

De asemenea, cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor excedentară în regiunile de vest şi nord-vesti, iar în restul teritoriului vor fi în general apropiate de cele normale pentru perioada calendaristică.