Prognoza meteo miercuri, 4 decembrie. ANM anunță vreme rece în toată țara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru miercuri, 4 decembrie 2019. Meteorologii anunță că vremea va fi în continuare rece în întreaga țară, iar temperaturile maxime nu vor depăși 6 grade Celsius. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, mai ales pe creste.
Prognoza meteo ANM, miercuri, 4 decembrie
ANM anunță că vremea va fi rece la nivelul întregii țări, în special dimineața și noaptea, iar temperaturile maxime vor fi de 6 grade Celsius. În zona Maramureșului se vor înregistra 0 grade, în Transilvania 1 grad, în Moldova vor fi 4 grade, la fel și în Banat și Dobrogea, în timp ce în Crișana valorile maxime vor atinge 5 grade. Cele mai mari valori termice se vor înregistra în Oltenia, 6 grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile de nord și est. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte. În Capitală, temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 5 grade Celsius.
Presiunea atmosferică va creşte la valori mari, de regim baric evident anticiclonic.