Prognoza meteo. Cum va fi vremea la începutul lunii iulie

de: Ștefan R. Apostol
16 06. 2020

Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci. Ȋn perioadele calde, nu de puţine ori, valorile termice vor urca spre orele dupa-amiezei la peste 30 de grade, iar în perioadele ploioase, într-un interval scurt, de câteva ore, aversele de ploaie pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depaşesc mediile lunare.

Prognoza meteo ANM pentru luna iunie

Suntem deja în a 16-a zi a lunii iunie și ploile abundente, temperaturile scăzute și-au făcut simțită prezența la nivelul întregii țări. Am avut parte de instabilități și cantități mari de ploaie, iar acest aspect instabil al vremii, specific lunii iunie, se datorează activităţii deosebit de intense a dorsalei Anticiclonului Azoric, ce aduce un aflux de aer umed oceanic, care la contactul cu aerul tropical ce acoperă şi zona ţării noastre, și care determină, uneori, precipitaţii deosebit de abundente, conform explicațiilor date de specialiștii ANM.

Cum va fi vremea la începutul lunii iulie

Pentru această lună Administrația Națională de Meteorologie, anunță că temperatura medie lunară multianuală va depăși 20 de grade, în Câmpia Română, vestul Banatului și în zonele joase din Dobrogea. Valori medii între 18 si 20 de grade sunt specifice Câmpiei de Vest, Culoarului Muresului, Podișului Moldovei și zonelor deluroase din Oltenia, Dobrogea și Muntenia. În restul teritoriului, cu excepția zonelor montane, temperaturile medii lunare se vor menține între 16 și 18 grade. În zona montană joasă, dar și în depresiunile intramontane, aceste valori se vor situa între 8 si 16 grade. La altitudini de peste 1700 m, mediile de temperatură vor fi între 6 și 8 gradeşi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali, la peste 2500 m altitudine, se vor înregistra temperaturi sub 6 grade.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea la începutul lunii iulie

Din punct de vedere al precipitațiilor luna iunie este cea mai bogată în precipitații dintre toate lunile anului. Din datele înregistrate până acum, la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale din luna iunie, din acest an, vor fi mai mici de 50 l pe metrul pătrat doar în jumătatea de est a Dobrogei și în estul extrem al Munteniei.

Acestea vor fi cuprinse între 50 -75 l pe metrul pătrat în zonele joase din Banat, Crişana, Oltenia şi Muntenia, în sudul Moldovei, dar şi pe areale restrânse din vestul Maramureşului şi local în Transilvania. Precipitațiile medii multianuale se vor situa în întervalul 75 – 100 l pe metrul pătrat în zonele de deal și podiș din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat și Crișana. În zonele subcarpatice și cele montane joase precitaţiile medii multianuale vor fi cuprinse între 100 – 125 l pe metrul pătrat. În zona montană înaltă din Carpații Meridionali, Occidentali și din nordul Carpaților Orientali acestea s-ar putea să depăşească 150 l pe metrul pătrat.

Toate datele sunt transmise de Administrația Naționale de Meteorologie.