Profeția lui Nostradamus despre Regele Charles. Cât ar putea să dureze domnia
După moartea Reginei Elisabeta a II-a, fiul ei cel mare a urcat pe tron, devenind Regele Charles al III-lea. Astrologii sunt de părere că marele profet Nostradamus ar fi prevestit multe evenimente legate de familia regală britanică. Francezul ar fi știut când va muri regina și cât timp va dura domnia Regelui Charles.
Nostradamus ar fi prevestit când va muri suverana Marii Britanii
Nostradamus ar fi prevăzut că Regina Elisabeta va înceta din viață „în jurul anului 2022, la aproximativ 96 de ani”, potrivit expertului în astrologia secolului al XVI-lea, Mario Reading.
De asemenea, celebrul profet ar fi decretat, acum 447 de ani, faptul că domnia regelui Charles al III-lea ar putea fi una de scurtă durată, tată Prințului de Wales fiind nevoit să abdice din cauza presiunii societății.
„Prințul Charles va împlini 74 de ani în anul 2022, când va prelua tronul, dar resentimentele care i-au fost aduse de o anumită proporție din populația britanică, în urma divorțului său de Diana, Prințesa de Wales, vor persista.”, se arată în cartea lui Mario Reading.
Mai mult de atât, expertul astrolog susține că Nostradamus ar fi vorbit despre faptul că cel care îi va lua locul lui Charles pe tronul Marii Britanii nu ar fi Prințul William, așa cum ar trebui, din punct de vedere al liniei de succesiune.
Bărbatul care ar putea fi următorul rege ar fi cineva la care nimeni nu s-ar fi așteptat, precum mezinul său, Prințul Harry, sau australianul Simon Dorante-Day, despre care zvonurile spun că ar fi fiul secret al Regelui Charles și al Reginei Consoarte Camilla.
Cine este Simon Dorante-Day, presupusul fiul al Regelui Charles și al Reginei Consoarte Camilla
Conform tabloidelor britanice, cel despre care se spune că ar fi copilul nelegitim al Regelui Charles este Simon Dorante-Day. Bărbatul s-a născut în 1966 în Gosport, Portsmouth, Marea Britanie.
A fost adoptat de un cuplu, pe vremea când era un bebeluș de numai opt luni, iar bunicii săi au lucrat pentru Regina Elisabeta și Prințul Consort Philip.
Simon Dorante-Day susține că bunicul său a primit o distincție pentru serviciile sale, iar bunica sa i-ar fi dezvăluit un mare secret, acela că el ar fi fost fiul Camilei Parker Bowles și al actualului Rege Charles.
Potrivit teoriei inginerului, pe atunci Prințul Charles și Camilla Parker Bowles s-au cunoscut în anul 1965, iar fosta ducesă de Cornwall ar fi dispărut de pe scena socială timp de cel puțin nouă luni, timp în care actualul rege britanic ar fi fost trimis în Australia.