Produsul periculos din magazine și buticuri. Nu te păcăli, anunțul ANPC
Se apropie o altă lună în care darurile fac obiectul tuturor discuțiilor în familie. Toți românii sunt de pe acum în căutare de cadouri pentru femeile din viața lor. Directorul general al ANPC atrage însă un semnal de alarmă cu privire la acest demers.
Anunț ANPC: produsul periculos din magazine
Paul Anghel, directorul ANPC, avertizează cu privire la mărțișoarele din materiale prețioase. Oficialul a declarat că în această perioadă contrafacerile reprezintă un pericol real, oferind și exemple în acest sens.
„Contrafacerile în domeniul metalelor preţioase sunt multe şi pot îmbrăca diferite forme, precum imitaţiile, deoarece există mai multe metale şi aliaje ce pot semăna vizual cu metalele preţioase. Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare şi un ochi mai experimentat decât al consumatorului obişnuit, dacă nu se realizează o analiză specifică”, spune Paul Anghel.
Specialistul sfătuiește consumatorii să țină cont de câteva recomandări, în special de locul de unde alegem să achiziționăm mărțișoarele, fiindcă acestea se vând peste tot, de la tarabe la supermarket-uri sau târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare zilelor de 1 și 8 martie.
„Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând bijuterii. Un mărţişor din argint vândut la colţ de stradă şi care costă câţiva lei nu poate fi din argint!
Oferirea drept mărţişor a unei bijuterii din metal preţios, cu sau fără pietre preţioase, a devenit din ce în ce mai obişnuită, astfel că piaţa metalelor preţioase oferă o gamă foarte largă de produse, de la clasicele modele de mărţişoare la bijuteriile foarte sofisticate.
E recomandată verificarea obiectelor achiziționate. Șnurul să nu fie deteriorat sau accesoriile să nu fie tocite
Nu cumpăraţi mărţişoare cu ambalajul rupt, mototolit, murdar sau pătat. Şi ambalajul contează foarte mult. Verificaţi ca şnurul să nu se desprindă, să nu se deşire şi să fie de calitate. Pentru consumatori, informarea poartă un rol esenţial înainte de cumpărarea propriu-zisă.
Sfătuiesc consumatorii să evite cumpărarea mărţişoarelor din metale preţioase şi/sau pietre preţioase de la vânzătorii ambulanţi. Achiziţionarea mărţişoarelor/bijuteriilor din metal preţios trebuie să se facă de la operatorii economici autorizaţi de către ANPC să efectueze operaţiuni cu metale preţioase”, spune el.