Produsele româneşti pentru care maghiarii vin în România. Fac cozi la supermarketuri pentru ele
Deși România traversează o perioadă dificilă în ceea ce privește economia, străinii par încă surprinși de prețurile de la noi din țară. Conform datelor Eurostat, România a egalat sau chiar depășit Ungaria și Portugalia în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare, conform declarațiilor PSD-ului.
Măsurile PSD atrag ungurii la cumpărături
Pe măsură ce politicile populiste ale Guvernului Viktor Orban au fost considerate un eșec, tot mai mulți cetățeni maghiari, în special cei din apropierea frontierei cu România, aleg să-și facă cumpărăturile în supermarketurile din țara noastră.
Motivul principal este că aceștia caută prețuri mai mici, în special la alimentele de bază, iar aici le găsesc mereu. După ce PSD a preluat inițiativa, adaosurile comerciale au fost plafonate la noi în țară, determinând o scădere de până la 20% la prețuri.
În momentul în care România a aderat la UE în 2007, PIB-ul pe cap de locuitor era sub 40% din media UE. Ulterior, la finalul anului 2021, a ajuns la 73%. Astfel, decalajul față de alte țări europene în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor a fost redus considerabil.
Potrivit datelor Eurostat cele mai recente, România a ajuns să depășească Portugalia și Ungaria în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare (PPC), reflectând suma de bani necesară pentru achiziționarea de produse sau servicii similare, comparabile între diferite țări.
Evoluția acestui indicator arată că PIB-ul pe cap de locuitor în România a crescut mai rapid decât în Portugalia sau Ungaria. Comparând cele două țări, observăm că România a depășit Ungaria în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în PPC, având o pondere mai mare în raport cu media UE.
„După ce măsurile populiste ale Guvernului Viktor Orban s-au dovedit a fi un eșec, tot mai mulți cetățeni maghiari, în speciali cei care locuiesc aproape de granița cu România, preferă să își facă cumpărăturile în supermarketurile din țara noastră.
Aceștia caută prețuri mai mici în special la alimentele de bază unde, în România, la propunerea PSD, a fost plafonat adaosul comercial, iar prețurile sunt și cu 20% mai mici față de perioadele anterioare”, transmite PSD într-un comunicat de presă.
Ce alimente s-au ieftinit
În 2023, Ungaria a înregistrat cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, marcată de creșteri de până la aproximativ 50% la alimente. Cauza acestei situații au fost măsurile adoptate și promovate de Guvernul de la Budapesta.
Printre acestea s-a numărat plafonarea prețurilor la unele alimente esențiale, cum ar fi zahărul, uleiul de floarea-soarelui, laptele, pieptul de pui sau pulpa de porc, însă în cantități limitate. Această schimbare a dus la o criză în magazinele din întreaga țară, care, la un moment dat, s-au trezit cu rafturile goale, ceea ce l-a determinat pe Viktor Orban să renunțe la această măsură după doar câteva luni.
În același timp, în Guvernul de la București, PSD a propus plafonarea adaosului comercial la maxim 20% pe întregul lanț de distribuție, ceea ce a dus efectiv la o reducere a prețurilor la raft cu aproximativ 20%. Lista alimentelor de bază pentru care s-a introdus acest plafon a fost ajustată în funcție de nevoile și cerințele populației românești.
După o perioadă de testare, recent, Parlamentul a decis să prelungească această măsură până la finalul anului. Conform datelor de la globalproductprices.com, în România găsim prețuri mai mici decât în Ungaria la produse precum orezul, sarea, uleiul, carnea, legumele sau mierea.
De asemenea, și prețurile la combustibil sunt mai scăzute în țara noastră în comparație cu țara vecină. Un litru de motorină se vinde la noi cu 1,5 euro, în timp ce în Ungaria prețul este de aproximativ 1,65 euro pe litru.