Produse expirate de 3 ani la un restaurant de pe litoral. Un bărbat a ajuns la spital, decizia luată de ANPC
Nu de puține ori am relatat despre situații care nu ar trebui nici măcar gândite, d-apăi să se și întâmple. Se pare că, deși iarnă, unele localuri de la malul mării încă mai sunt deschise, unele dintre ele. Așa a fost, până de curând, și cu un restaurant din localitatea Vadu. În urma unor controale ANPC, aici s-au descoperit produse expirate de 3 ani. Din păcate, un bărbat a ajuns la spital, iar decizia luată de ANPC a fost una evidentă.
Produse expirate de 3 ani și un om în spital
Poate ție nu ți s-a întâmpat să ajungi într-un restaurant și să ai parte de produse expirate. Din nefericire pentru un bărbat, acesta a avut ghinionul să mănânce într-un local din localitatea Vadu, iar finalul a fost pe un pat de spital.
Motivul este că ceea ce a consumat acesta în localul respectiv era expirat. Este vorba de un preparat din pește, mai exact ton, iar conform ANPC, produsele restaurantului erau expirate de mai bine de trei ani.
După ce clientul a ajuns în spital, a făcut plângere către ANPC, iar inspectorii au mers la fața locului să vadă despre ce este vorba.
Conform acestora, în afară de produsele expirate, în bucătăria localului era o mizerie de nedescris.
Conform unui comunicat emis ulterior, inspectorii ANPC au spus și ce au găsit de fapt în acest restaurant:
„Au fost găsite produse alimentare cu schimbare stare termică din produs refrigerat în produs congelat; produse alimentare fără elemente de identificare şi carcaterizare, care au fost scoase din ambalajul original şi reambalate de către operatorul economic fără a mai exista informaţii cu privire la data de valabilitate, iar conform declaraţiilor angajatului au fost achiziţionate refrigerate şi congelate în camera de congelare.”, se arată în informarea ANPC.
Decizia luată de ANPC, amendă de 10.000 de le și închiderea localului
Cum era de așteptat, și în urma neregulilor găsite, ANPC a luat decizia logică în acest caz. Restaurantul din localitatea Vadu a fost închis și, în același timp, este pasibil de plata unei amenzi de 10.000 de lei.
În cazuri de genul acesta, și spun inspectorii ANPC că sunt destule, genul acesta de decizii sunt cele mai în măsură de a fi luate.
Este important ca ceea ce ni se servește în localuri să fie proaspăt. Nu trebuie să fie alterat sau cu termene de valabilitate expirate, fie chiar și pentru o zi.
În orice caz, clientului nu i-a picat deloc bine mâncarea din local, ca drept dovadă și internarea acestuia.