Prințul Harry, despre drama din Afganistan. Mesajul manifest al soțului lui Meghan Markle

de: Bișinicu Andreea
17 08. 2021

Situație cumplită în Afganistan, acolo unde talibanii au preluat puterea. Prințul Harry t5age un semnal de alarmă pentru întregul mapamond. Cum sună mesajul manifest pe care ducele de Sussex l-a transmis global. Ce spune soția lui Meghan Markle.

Mesajul prințului Harry despre drama care are loc în Afganistan

Talibanii au ajuns la putere în Afganistan, iar prințul Harry le-a transmis un mesaj de încurajare celor din armata militară. Soțul lui Meghan Markle a publicat luni seară, 16 august, un comunicat pe reţelele de socializare Invictus Games, competiţia dedicată veteranilor de război răniţi pe care a lansat-o în anul 2014.

Ducele de Sussex a făcut parte din armata britanică timp de 10 ani de zile și a fost de două ori în Afganistan.

„Ceea ce se întâmplă în Afganistan rezonează cu comunitatea internaţională din Invictus. Multe dintre naţiunile participante şi mulţi dintre competitorii familiei Invictus Games sunt legaţi de o experienţă comună pentru Afganistan de-a lungul a două decenii şi, de mai mulţi ani participăm concurăm alături de echipa afgană la Invictus Games. Îi încurajăm pe toţi membrii reţelei Invictus şi întreaga comunitate militară să-şi întindă mâna şi să se ajute reciproc”, a declarat prințul Harry.

În curând, ducele și ducesa de Sussex vor produce o serie de documentare despre competiţia Invictus Games, primul lor material pentru Netflix. Acesta a fost pus la punct prin societatea lor Archewell Productions, după în luna septembrie a anului trecut Meghan Markle și prințul Harry au semnat un contract în valoare de multe milioane de dolari.

Această serie de documentare intitulată „Heart of Invictus” va fi realizată de Orlando von Einsiedel şi produsă de Joanna Natasegara, cei care s-au aflat la originea filmului „The White Helmets”, premiat cu Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar în 2017.

Cine l-a numit pe prințul Harry „bufon la curtea reginei Meghan Markle”

Relația dintre Meghan Markle și prințul Harry a câștigat simpatia a milioane de oameni din toate colțurile globului, iar devotamentul și dragostea pe care ducele de Sussex i le poartă soției sale sunt neprețuite. Cu toate acestea, nu toți văd această căsnicie cu ochi buni.

După ce a fost surprins jonglând câteva mingi de tenis, spre amuzamentul soției sale, comentatorul regal englez Jonathan Sacerdoti a trimis atacuri fine la adresa prințului Harry, fiind de părere că rolul de companion nu i s-ar potrivi unui prinț ai coroanei britanice.

„Ce decădere! De la un prinţ pur sânge, a ajuns să fie un bufon la curtea reginei Meghan. După părerea mea, nu a fost grozav pentru reputaţia şi statutul lui Harry să fie văzut ca un jongleur semi competent, ce apare timp de câteva secunde, de după fereastră, în cadrul unui videoclip comic nu foarte reuşit, postat pe Internet.”, a declarat Jonathan Sacerdoti, acum puțin timp.