Prinţul Harry ajunge în Marea Britanie prima oară de când a fost anunţată boala lui Kate Middleton. Cu cine se va întâlni soţul lui Meghan Markle

de: Corina Oprea
07 05. 2024

Prințul Harry merge în Marea Britanie, pentru prima dată de când s-a aflat că prințesa Kate este bolnavă. Acesta are programate mai multe întâlniri, printre care și una extrem de neașteptată. Cu cine se va vedea prințul și cine se opune, de fapt, acestui eveniment.

Întâlnire de gradul 0 în familia regală

Prințul Harry merge în Marea Britanie, după o perioadă destul de lungă în care a stat departe de familia sa. De data aceasta, însă, călătorește aclo pentru participa la ceremonia de aniversare a Jocurilor Invictus, însă are și alte planuri.

Se pare că acesta a programat mai multe întâlniri importante, printre care și una cu tatăl său. Sunt șanse mici, însă, ca Regele Charles să se vadă cu fiul său mai mic și să petreacă timp în compania acestuia, pentru că Regina Camilla se opune.

Comentatorul regal Angela Levin a făcut afirmații controversate pentru presa străină. Se pare că Regele Charles nu are voie să fie singur cu fiul său mai mic, deoarece regina Camilla este împotriva unor astfel de interacțiuni în care Harry „nu poate fi de încredere”, a spus ea.

Prințul Harry nu are voie să se întâlnească singur cu tatăl său, potrivit expertului care a aflat informații prețioase din Familia Regală. Regina Camilla a interzis toate conversațiile private dintre tată și fiu, pe motiv că regele ar putea fi vulnerabil și va da prea multe detalii despre starea sa de sănătate.

Prințul Harry nu ar fi deloc bine văzut în rândul familiei sale și nimeni nu și-ar dori să îl întâlnească. Chiar și așa,

„Cred că regele Charles este vulnerabil. S-ar putea să spună ceva despre sănătatea lui. Nimeni nu vrea cu adevărat să-l vadă (Harry). Regele Charles o va face, pentru că el este tatăl lui, iar tații își iubesc copiii chiar dacă aceștia pleacă și se poartă rău”, a spus Levin.

Prințul Harry, invitat la Palat

Relația dintre Ducele de Sussexx și Familia Regală Britanică a fost tensionată din cauza numeroaselor dezvăluiri controversate ale lui Harry, potrivit Levin. Ea sugerează că aceste incidente au dus la o pierdere a încrederii, influențând modul în care sunt gestionate interacțiunile familiei, pe care majoritatea le evită când vine vorba despre el.

Harry va participa la o slujbă la Catedrala Sf. Paul din Londra pe 8 mai pentru a sărbători Jocurile Invictus. El a fondat evenimentul sportiv internațional pentru militarii răniți pe front. Ducele însuși a servit ca pilot de elicopter militar în Afganistan, fiind apropiat de acest domeniu.

În aceeași zi, regele Charles este așteptat să participe la o petrecere în grădină. Palatul Buckingham a anunțat însă mai devreme că prezența sa va fi confirmată „în ziua respectivă”, deci rămâne de văzut dacă va lua parte sau nu.

„De data aceasta va fi deosebit de incomod, deoarece slujba de la Catedrala Sf. Paul se va încheia la ora 18:00, care este exact momentul în care va avea loc prima petrecere în grădină a anului, care se termină tot la ora 18:00. ”, a spus Levin.

Această programare face ca o întâlnire privată dintre Charles și Harry să fie dificilă, nu numai din cauza lipsei de timp, ci și din cauza solicitărilor fizice pe care aceste evenimente le impun regelui, a adăugat ea. Cu toate acestea, prințul și-ar dori, cu orice preț, să stea alături de tatăl lui.