Prințul Charles, primul mesaj după ce s-a vindecat de COVID-19. “Bucăți mari de viață ne sunt luate”

Prințul Charles, primul mesaj după ce s-a vindecat de COVID-19. “Bucăți mari de viață ne sunt luate”

Prințul Charles, care s-a însănătoșit după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, a transmis astăzi un mesaj important pentru britanicii și medicii care se luptă cu pandemia de coronavirus.

Prințul Charles, primul mesaj după ce s-a vindecat de COVID-19

Pe data de 30 martie 2020, moștenitorul tronului în vârstă de 71 de ani a ieșit din autoizolare, după ce a avut ”„din fericire… simptome relativ ușoare”.

Printr-un mesaj video, prințul Charles a menționat că, deși s-a recuperat, se află în continuare într-o stare de distanțare socială și izolare generală. Iar soția sa, Camilla, în vârstă de 72 de ani, care a fost testată negativ de coronavirus, a rămas în autozilare până la finalul săptămânii, în caz că apar simptome.

„Aşa cum am învăţat cu toţii, aceasta este o experienţă ciudată, frustrantă şi dezolantă, când prezenţa familiei şi a prietenilor nu mai este posibilă, iar structurile normale ale vieţii noastre sunt dintr-o dată eliminate.

Într-o perioadă fără precedent şi atât de îngrijorătoare din vieţile tuturor, eu şi soţia mea ne gândim mai ales la aceia care şi-au pierdut rudele în aceste circumstanţe foarte dificile şi speciale şi la aceia care sunt afectaţi de boală, izolare şi singurătate”, a precizat prinţul Charles mesajul video.

Câte cazuri de coronavirus sunt în Marea Britanie

Prințul Charles a lăudat astfel medicii, asistentele, dar și ceilalți angajați ai sistemului medical, despre care afirmă că, sub un risc enorm, ”devotamentul altruist și total” au făcut o națiune mândră.

Menționăm că până miercuri, în Marea Britanie, numărul deceselor provocate de coronavirus a depășit 1.790. Printre cei care și-au pierdut viața, se afla și un băiat în vârstă de 13 ani care nu prezenta alte boli. Mai mult, numărul celor confirmați cu COVID-19 a depășit astăzi 25.000 de cazuri, iar cei care s-au vindecat sunt în număr de 179. În țara noastră, până acum aau fost confirmate 2.460 de infecții cu coronavirus. 252 dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați. 86 de morți.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI