Primul copil cu COVID-19 din România, internat la ATI în stare foarte gravă. Ce boală asociată infecției a dezvoltat băiatul

de: Rosu Ioana
17 09. 2020

Începerea școlii a început cu multe emoții în rândul tuturor. Majoritatea doctorilor au susținut că cele mai predispuse persoane să dezvolte boli grave, în urma infectării cu COVID-19, sunt persoanele care fac parte din categoriile de risc. Cu toate acestea, nu după multă vreme de la întoarcerea la școală, a fost anunțat primul caz de COVID-19 la un băiat de 8 ani.

Ce organe i-au fost afectate micuțului

Cazul băiatului de 8 ani este primul de acest gen, de la începutul pandemiei de COVID-19. Cu toate acestea, un număr relativ mic de copii au mai fost testați pozitiv cu noul coronavirus, însă niciunul dintre aceștia nu a dezvoltat o formă gravă ca cea a recentei situații.

În prezent, pacientul este internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Gomoiu din București, afându-se sub atenta supraveghere a medicilor.

Inițial, băiatul a acuzat dureri de cap și febră, ajungând la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Buzău. Aici, micuțul a fost testat pentru COVID-19, deoarece prezenta simptomele specifice, iar ambii părinții erau și ei infectați.

Pentru că testul i-a ieșit negativ, iar starea acestuia se agrava, medicii l-au suspectat de meningo-encefalită, motiv pentru care l-au transferat la spitalul Gomoiu din Capitală. Aici i s-a repetat testul pentru COVID-19, iar de această dată rezultatul a fost pozitiv.

În urma infecției cu COVID-19, copilul a dezvoltat Sindromul Kawasaki, o afecțiune des asociată cu COVID-19, mai ales în alte țări. Din această cauză, plămânii micuțului au fost afectați, iar acesta a fost transferat în secția de Terapie Intensivă pentru a primi un tratament adecvat. Pentru moment, starea lui este stabile, respirând fără ajutorul aparatelor.

Ce spune medicul Alexandru Rafila despre acest caz

Fiind contactat de Digi24, medicul Alexandru Rafila și-a exprimat regretul față de acest caz singular, pentru moment, în România. Acesta a explicat că situația micuțului este una care merită toată atenția medicilor, dar din fericire, astfel de situații se întâmplă rar, gradul de îmbolnăvire al copiilor fiind destul de mic.

„Este un lucru serios, categoric, dar pe de altă parte, dacă vă gândiți câte mii de persoane au fost la Terapie Intensivă de când a apărut această pandemie în România, gândiți-vă că asta înseamnă extrem, extrem de puțin.

Vedeți că în permanență avem 500 de persoane la ATI și un singur caz de îmbolnăvire gravă la copil. Sunt situații, sigur, foarte traumatizante pentru părinți.

Merită toată atenția și compasiunea, dar din fericire copiii fac foarte rar astfel de complicații. Se întâmplă la fel și la gripă, la rujeolă. Sunt situații pe care nu putem să le prevedem, dar din fericire sunt extrem de rare”.